Wenger a rezolvat criza de la Arsenal!** Un portar în vârstă de 41 de ani a semnat cu „tunarii”

Managerul lui Arsenal, Arsene Wenger, a confirmat oficial că
gruparea londoneză a reușit să-l convingă pe veteranul Jens
Lehmann, în vârstă de 41 de ani, să revină asupra deciziei de a se
retrage și să semneze un contract valabil până la sfârșitul
sezonului cu „tunarii”.

Portarul german se antrenează deja cu Arsenal, urmând ca venirea sa
să rezolve criza de goalkeeperi de la club. Wojciech Szczesny,
Lukasz Fabianski și Vito Mannone sunt toți indiponibili din cauza
accidentărilor.

Lehmann s-a retras anul trecut după ce i-a expirat contractul cu
Stuttgart. El va fi prima rezervă a lui Manuel Almunia, portarul
titular din acest moment al englezilor.

Publicat: 17 03. 2011, 16:36
Actualizat: 17 03. 2011, 16:40