Managerul echipei Arsenal, Arsene Wenger, a declarat că gruparea londoneză îl va transfera pe fundașul echipei Southampton, Calum Chambers, acesta precizând că aducerea tânărului jucător reprezintă un adevărat pariu, informează presa engleză.
Potrivit presei insulare, Arsenal va plăti 20 de milioane de euro pentru jucătorul în vârstă de 19 ani.
„El poate juca fundaș central, fundaș dreapta sau mijlocaș central. Sper să creeze competiție pentru aceste trei posturi. Nu a jucat multe meciuri, dar jucătorii englezi disponibili pentru transferuri sunt foarte scumpi, dar sunt dispus să risc, pentru că este un jucător de viitor”, a declarat Arsene Wenger.
Odată cu venirea lui Chambers, dar și a lui Mathieu Debuchy, Carl Jenkinson ar putea părăsi clubul londonez.
Un alt jucător dorit de gruparea din nordul Londrei de la Southampton este mijlocașul francez Morgan Schneirderlin, în vârstă de 24 de ani.
În ultimii ani, Arsenal i-a transferat de la centrul de copii și juniori al Southampton pe Theo Walcott și Alex Oxlade-Chamberlain.
Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER