Wenger o ține pe Arsenal în joc de glezne
Managerul francez Arsene Wenger, al cărui contract expiră la finalul sezonului, a declarat, joi, că nu există presiune în privința prelungirii înțelegerii cu Arsenal Londra, informează AFP.
„Nu suntem presați. Suntem în septembrie, iar contractul meu se termină în iunie. Mai este mult timp, nu trebuie să ne facem planuri încă. Vreau să reușesc cu acest club. Când va veni momentul, mă voi întreba: «Am avut performanțe cu echipa?» Asta va fi suficient pentru a mă decide„, a declarat Wenger, aflat la Arsenal din 1996.
Wenger are cu Arsenal trei titluri de campion al Angliei (1998, 2002, 2004), însă ultimul trofeu câștigat, Cupa Angliei, datează din 2005.