Real Madrid pregătește o adevărată bombă pe piața transferurilor în vara anului 2009. Nu este vorba de Cristiano Ronaldo, care se pare că ar fi fost deja acontat și nici de vreun alt jucător de cinci stele.
`Los Blancos` vor să-l instaleze pe banca tehnică pe tehnicianul lui Arsenal, Arsene Wenger. Deși giganții spanioli l-au numit în urmă cu două săptămâni pe Juande Ramos, fostul antrnor al lui Tottenham Hotsour, în locul germanului Bernd Schuster, tehnicianul spaniol a semnat un contract pe doar șase luni.
Șefii de Bernabeu nu au dorit să semneze cu antrenorul iberic pe o perioadă lungă de timp pentru a avea libertatea de a-l aduce în vara viitoare pe tehnicianul francez, anunță News of the World.
Prin aducerea antrenorului `tunarilor` oficialii madrileni vor să schimbe strategia transferurilor. Wenger este probabil cel mai mare descoperitor de talente din lume, el lansând în fotbalul mare tineri fabuloși ca Cesc Fabregas sau Theo Walcott, în locul cheltuirii de sume uriașe pentru transferuri.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER