Wenger și-a dat acordul să ia cu împrumut un fotbalist de la Real! Cine vine la Arsenal din iarnă
Real Madrid caută să îi acorde meciuri tânărului atacant Alvaro Morata (21 de ani), care nu are șanse să prindă echipa „galactică” în fața lui Ronaldo sau Benzema, iar soluția pentru tânărul fotbalist pare să vină din Anglia. Potrivit Daily Express, Arsene Wenger și-a dat acordul de a-l primi sub formă de împrumut pe Morata din luna ianuarie a anului viitor.
„Tunarii” se află în căutarea unui atacant încă din vară, iar printre variantele vehiculate de către jurnaliștii englezi a fost inclusiv românul Ciprian Marica, înainte și după ce acesta a semnat cu Getafe.
Alvaro Morata ar urma să sosească la Londra sub formă de împrumut pentru 6 luni. Atacantul a marcat două goluri în 12 meciuri jucate pentru Real Madrid în acest sezon, în toate competițiile.