Fanii lui Arsenal au ajuns la capătul răbdării. Cândva un adevărat „Zeu” pe Emirates, Arsene Wenger și-a pierdut din susținerea necondiționată pe care o avea din partea suporterilor.
De 16 ani la cârma „tunarilor”, managerul francez a dus gruparea de pe Emirates până în finala Ligii Campionilor și a cucerit trei titluri în Premier League, într-o perioadă în care United-ul lui Ferguson părea să nu aibă rival. Totuși, de 7 ani Arsenal nu a mai cucerit nimic, Cupa Angliei din 2005 fiind ultimul trofeu din vitrina de trofee a londonezilor.
Politica de transferuri a lui Wenger a fost aspru criticată de suporteri în ultimii ani, iar parcursul din acest sezon – tunarii sunt pe locul 5, la 15 puncte de liderul Manchester United – pare să fie picătura care a umplut paharul.
La partida de aseară, câștigată cu 5-2 la Reading (Cazorla a reușit o triplă și o pasă de gol), susținătorii lui Arsenal au afișat un steag roșu pe care au scris un mesaj care nu lasă loc la interpretări. „Arsene, mulțumm pentru amintiri, dar e timpul să spui ‘la revedere’!”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER