Wenger vrea să se dea liber la înjurat arbitrii!** Ce argumente are francezul
Arsene Wenger nu consideră că injuriile adresate de jucători
arbitrilor reprezintă o problemă serioasă în economia unui joc de
fotbal. Declarația managerului lui Arsenal vine după ce Fabregas a
fost acuzat că l-a înjurat pe arbitru pe tunelul către vestiare, la
pauza meciului cu Everton.
Căpitanul lui Arsenal a ținut astfel să-și manifeste nemulțumirea
față golul înscris de Saha, poziția atacantului fiind în afara
jocului. David Moyes, managerul celor de la Everton, a spus după
meci că Fabregas merita să fie eliminat după acel incident.
Nu de aceeași părere este și Wenger, care consideră că astfel de
episoade sunt normale într-un joc pentru bărbați și nu influențează
jocul în niciun fel: „Luați 20 de căpitani din Premier
League și încercați să mă convingeți că niciunul dintre ei nu au
înjurat pe tunelul de la vestiar. Sunt oameni care înjură arbitrii
chiar în fața camerelor și acest lucru nu șochează pe
nimeni”, este pledoaria managerului francez.
Wenger exemplifică: „Uitați-vă la Gary Neville, care s-a
retras. Un jucător fantastic, cu o carieră fantastică. Credeți că
n-a înjurat niciodată pe tunel? Trebuie să fim normali și să
manifestăm puțină toleranță pentru ce se întâmplă pe tunelul către
vestiare. Pentru mine, incidentul a fost minor. Aș vrea să se
vorbească mai mult despre ceea ce e cu adevărat important în
fotbal. Ceea ce contează pentru oameni este să se ia decizii
corecte pe teren. Golul din off-side al lui Saha a influențat
rezultatul”, a încheiat antrenorul lui Arsenal.
Arsenal s-a impus, pe teren propriu, cu 2-1 în disputa cu Everton.
Scorul a fost deschis de oaspeți prin Saha, dintr-o poziție
suspectă de off-side. „Tunarii” au revenit însă mulțumită
reușitelor semnate de Arshavin (70) și Koscielny (76).