Wenger vrea să spargă banca pentru un adversar al României de la Euro. Managerul francez e gata să realizeze al treilea cel mai scump transfer din istoria lui Arsenal

Jurnaliștii englezi anunță că managerul echipei Arsenal Londra, Arsene Wenger, vrea să ofere 30 de milioane de euro pentru mijlocașul echipei Borussia Monchengladbach, Granit Xhaka.

Wenger l-a urmărit pe elvețian în 30 de partide din acest sezon și vrea ca transferul să fie realizat înainte de Euro. Șefii clubului din Monchengladbach au cerut cu 10 milioane de euro mai mult decât oferă Arsenal pentru jucătorul de 23 de ani.

„Cred că toată lumea are câte un vis. Toată lumea are un vis din copilărie iar al meu este să ajung să joc în Anglia. Rămâne să vedem dacă se va adeveri. În acest moment nu pot spune cât de realist este”, a spus Xhaka pentru postul de televiziune Sky Sports

Doar doi jucători a achiziționat managerul englezilor cu o sumă mai mare decât cea oferită pentru Xhaka: Alexis Sanchez și Mesut Ozil. Pentru Sanchez, șefii lui Arsenal au plătit 40 de milioane de euro, în timp ce transferul lui Ozil i-a costat 42 de milioane de euro.

Publicat: 11 04. 2016, 14:24
Actualizat: 11 04. 2016, 14:25