Wesley este de neoprit în Arabia Saudită. Fostul atacant al Vasluiului dovedește că transferul la Al-Hilal nu i-a tăiat pofta de goluri și marchează pe bandă rulantă. Jucătorul brazilian a reușit o „dublă” în victoria cu 3-1 din deplasarea de la Al Nasr. Wesley a ajuns astfel la cota șase în campionatul Arabiei Saudite în numai trei meciuri, adică o medie de două goluri pe meci.
Al-Hilal a deschis scorul în minutul 21, prin Abdullah Al Zoari, însă gazdele au egalat după 10 minute. Repriza a doua i-a aparținut însă lui Wesley. Golgheterul României a înscris în minutul 60 și 70 și a i-a adus încă 3 puncte lui Al-Hilal.
După cinci etape, Al-Hilal ocupă locul 3 în campionat, cu 10 puncte, cu două mai puține decât primele două clasate, însă echipa lui Wesley are un meci mai mult disputat.
6 goluri a marcat Wesley în cele 3 meciuri pe care le-a jucat pentru Al-Hilal. Brazilianul a trecut pe primul loc în clasamentul golghterilor, depășindu-i pe Salomo Fuakuputu și Hassan Tir, care au câte 5 goluri.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER