West Ham United vrea să îl transfere pe Cesc Fabregas, care și-a pierdut locul de titular la Chelsea
West Ham United va face o ofertă pentru Cesc Fabregas, dacă mijlocașul spaniol nu își va recâștiga postul de titular la Chelsea Londra, informează publicația britanică Mirror.
West Ham vrea astfel să profite de situația lui Fabregas, care și-a pierdut locul de titular odată cu venirea italianului Antonio Conte pe banca tehnică. Fabregas a adunat doar 87 de minute în actualul sezon din Premier League. În primele șase etape de campionat, mijlocașul spaniol a fost titular doar în meciul pierdut, sâmbătă, pe terenul lui Arsenal, scor 0-3, însă a fost primul jucător schimbat de Antonio Conte, în minutul 55, cu Marcos Alonso.
Fabregas a fost, în schimb, integralist în cele două partide disputate de Chelsea în Cupa Ligii Angliei, cu Bristol și Leicester, și a marcat două goluri în partida disputată în fața campioanei Angliei, în șaisprezecimile competiției, ajutându-și echipa să se califice în optimile de finală.
În vârstă de 29 de ani, Cesc Fabregas a ajuns la Chelsea în 2014, de la FC Barcelona, în schimbul sumei de 33 de milioane de euro, iar până în prezent a jucat 102 meciuri în toate competițiile și a reușit 13 goluri și 35 de pase decisive.
Chelsea Londra a adunat 10 puncte în primele șase etape din Premier League și ocupă locul 8 în clasament, iar în etapa următoare va juca în deplasare cu nou-promovata Hull City.