Xabi Alonso a suferit o accidentare bizară: i-a fost perforat timpanul în meciul cu Valencia

Mijlocașul echipei Real Madrid Xabi Alonso a suferit, duminică, la meciul cu Valencia, o perforare a timpanului stâng, a anunțat clubul madrilen, într-un comunicat, informează AFP.

„În urma testelor medicale, s-a stabilit că fotbalistul a suferit o perforare a timpanului stâng, în urma unui șoc produs în meciul cu Valencia”, a menționat conducerea clubului, fără a preciza perioada de recuperare a fotbalistului.

Xabi Alonso s-a accidentat în urma unui contact cu fundașul francez al echipei Valencia, Jeremy Mathieu, în minutul 58 al partidei. El a încheiat pe teren meciul disputat în deplasare.

Mijlocașul s-a întors de la Valencia la Madrid cu mașina, deoarece accidentarea de la ureche nu i-a permis să călătorească la bordul avionului.

Echipa Real Madrid a câștigat, duminică, cu scorul de 3-2 (2-1), partida disputată în deplasare cu FC Valencia, în etapa a XVII-a a campionatului spaniol de fotbal. Real va juca un meci amical cu PSG, la 2 ianuarie, la Doha, înaintea a de a reveni în campionat, în 6 ianuarie, cu Celta Vigo.

MEDIAFAX

Publicat: 23 12. 2013, 13:17
Actualizat: 23 12. 2013, 13:53