Xavi, dezvăluiri BOMBĂ‚. E strigător la cer ce le-a cerut Mourinho madrilenilor înainte de un meci cu Barça. Reacția lui Casillas
Jose Mourinho și Iker Casillas se vor întâlni pentru prima oară față în față de când „Specialul” a părăsit Bernabeu, în confruntarea de marți seară, din Ligă, Porto – Chelsea. În ultimul sezon cu portughezul pe bancă, „sfântul” din poarta Realului a pierdut prima echipă, iar acum Xavi a explicat și de ce: Mourinho îl antipatiza pe goalkeeper de cum a sosit în capitala Spaniei.
Relațiile reci dintre actualul goalkeeper al lui Porto și Mourinho s-au deteriorat spre finalul mandatului lusitanului la Real, dar până acum nimeni nu a știut de ce. Daily Mail a făcut acum lumină în acest caz, la „elucidarea” misterului ajutând și fostul jucător al rivalei, Barcelona, Xavi.
Mourinho le cerea să joace „murdar”, Casillas le-a spus colegilor să nu-l asculte și l-a sunat pe Xavi
Concret, Mourinho, conștient de superioritatea tehnică a Barcelonei, le-ar fi cerut elevilor săi să apeleze la toate trucurile din „arsenal” pentru a-i enerva pe catalani, care astfel să nu mai fie concentrați 100% la meci. Șicanele făcute de Pepe, portughez ca și Mourinho, sau de Ramos&Co sunt binecunoscute, iar toate acestea făceau parte din planul tactic al lui Mourinho, care, conform sursei citate, era convins că doar așa poate fi învinsă Barcelona.
După meciul direct, unul dominat de durități și în care situația a scăpat pe alocuri de sub control, Casillas i-a sunat pe coechipierii de la națională din lotul Barcelonei, Xavi și Puyol, pentru a discuta despre fair-play-ul care trebuie să guverneze meciul direct. Dezvăluirea a fost făcută de Xavi, care spune că „San Iker” era îngrijorat că imaginea fotbalului spaniol ar putea avea de suferit.
„Iker merită tot respectul din lume. M-a sunat pe mine și pe Carles (n.r. Puyol, căpitanul Barcelonei la acea vreme) în încercarea de a calma spiritele. Noi i-am răspuns că nu ne dorim altceva decât ca disputa să se decidă pe teren, în spiritul jocului, cu maxim de fair-play și fiecare să se uite în propria ogradă. El era interesat ca imaginea fotbaluluispaniol să nu aibă de suferit„, a declarat Xavi, citat de sursa citată.
Ulterior, Mourinho a aflat despre aceste apeluri, Casillas explicându-le în vestiar colegilor că este extrem de nesănătos ce le cere antrenorul, mai ales în condițiile în care el discutase cu liderii catalani despre respect și fair-play în meciul direct. Evident, spusele portarului au ajuns la urechile portughezului, care s-a înfuriat foarte tare pe inițiativa goalkeeper-ului, văzând în gestul său o dovadă de slăbiciune. Lusitanul l-a așteptat la cotitură și, imediat ce a avut mai multe meciuri în care să nu impresioneze, Casillas a fost tras pe linie „moartă”. Pe toată durata mandatului lui Mourinho la Real, însă, relațiile dintre cei doi au fost extrem de reci.