Xavi nu și-a putut stăpâni furia împotriva arbitrajului, după Real Madrid – FC Barcelona 3-2! „A văzut toată lumea! Pot să mă suspende, dar există imaginile. E o injustiție maximă”

Xavi, antrenorul Barcelonei, a răbufnit violent la adresa arbitrilor după derby-ul cu Real Madrid, scor 2-3, disputa cu numărul 257 fiind marcată de mai multe faze controversate.

Tehnnicianul catalanilor, care și-a anunțat de ceva vreme plecarea de la echipă la finalul sezonului, nu s-a ferit de cuvinte la finalul jocului și a pus la zid arbitrii, dar și federația spaniolă, pentru absența „Tehnologiei de linia porții”.

Xavi nu și-a putut stăpâni furia împotriva arbitrajului, după El Clasico Real Madrid – FC Barcelona 3-2! „A văzut toată lumea! Pot să mă suspende, dar există imaginile. E o injustiție maximă”

Barcelona a pierdut în prelungiri eternul derby-ul cu Real Madrid de pe Santiago Bernabeu, scor 2-3, însă meciul a avut parte de mai multe faze litigioase. Prima a fost la penalty-ul forțat de Lucas la un presupus fault al lui Cubarsi, iar a doua a fost la „golul fantomă” înscris de Lamine Yamal.

La a doua fază, arbitrii, ulterior și tehnologia de la Canal Plus, au decis că mingea nu a depășit cu toată circumferința linia porții la respingerea diperată a lui Lunin.

Fazele incriminate au fost disecate la finalul jocului de antrenorul catalanilor, care și-a îndreptat tirul acuzațiilor la arbitrilor.

”Toată lumea a văzut ce s-a întâmplat, nu trebuie să mai spun eu nimic. Îmi poate dăuna mie și imaginii mele. A văzut toată lumea! Pot să mă suspende, dar există imaginile. E o injustiție maximă.

Sunt de acord cu Ter Stegen, arbitrajul a fost o rușine. Sentimentul meu de astăzi este de maximă nedreptate. Partida nu a fost corectă. Nu pot păcăli pe nimeni, cu atât mai puțin pe fani.

Dacă vreți cea mai bună ligă din lume, trebuie să folosim tehnologia. Au fost situații pe care nu le putem controla, ci doar arbitrajul poate”, a declarat Xavi la finalul partidei, conform Mundo Deportivo.

A pierdut, dar e convins că echipa sa a jucat mai bine și merita victoria

Antrenorul catalanilor este convins că, după aspectul jocului de pe Santiago Bernabeu, echipa sa a fost superioară adversarei și merita să obțină toate cele trei puncte puse în joc.

„Dacă am juca din nou, am câștiga. Am concurat și am jucat mai bine decât Madridul, dar am pierdut. Încerc să nu păcălesc fanii și să fiu sincer, meritam să câștigăm astăzi”, a mai spus tehnicianul Barcelonei.

 

Publicat: 22 04. 2024, 09:29
Actualizat: 22 04. 2024, 09:53