Yaya Toure a fost prins în stare de ebrietate la volan
Fotbalistul ivorian Yaya Toure, legitimat la clubul englez Manchester City, a fost depistat de către poliția londoneză în timp ce conducea în stare de ebrietate, notează BBC.
Potrivit autorităților, mijlocașul în vârstă de 33 de ani conducea luni, 28 noiembrie, în Dagenham, în estul Londrei, când a fost oprit de către un echipaj de poliție. Ulterior, s-a stabilit că Toure depășise limita legală a alcoolemiei la volan.
Yaya Toure a fost reținut de către poliție, dar a fost eliberat pe cauțiune și trebuie să apară în fața instanței în data de 13 decembrie. Un purtător de cuvânt al clubului Manchester City a refuzat să comenteze acest caz, menționând că este vorba despre o „chestiune personală”.
Toure a jucat 15 minute în înfrângerea lui Manchester City pe teren propriu cu Chelsea, scor 1-3, sâmbătă. Luna trecută, mijlocașul a fost exclus din lotul formației engleze în urma unor comentarii făcute de către agentul său Dimitri Seluk.
În 2012, Yaya Toure susținea că este un musulman devotat și a refuzat să primească o șampanie alături de premiul pentru cel mai bun jucător al unui meci de Premier League, invocând motive religioase.