Yoann Gourcuff și-a manifestat intenția de a pleca de la Lyon, iar Arsenal este o posibilă destinație. „Micul Zidane”, așa cum l-au numit francezii, este și pe lista rușilor de la Spartak, dar aceștia refuză să îi plătească salariul de 5 milioane, atât cât cere francezul.
Salvarea lui Gourcuff, cel care traversează cea mai slabă perioadă a carierei, poate veni de la Londra, acolo unde este dorit de Wenger. Arsenal este în căutarea unui conducător de joc.
Jean-Michel Aulas, președintele lui Lyon, îl pune însă la zid pe jucătorul său. Acesta spune că mijlocașul este gata să își reducă din pretențiile salariale ca să plece la Arsenal, tratament de care nu se poate bucura și actuala lui echipă.
„Ne vedeți plătind o parte din salariul lui ca apoi să îl vedem jucând împotriva noastră, cu un alt club francez? Nu ne-am gândit niciodată la așa ceva, ar fi o mare prostie. Știm că el este gata să își reducă pretențiile salariale ca să plece la Arsenal, dar noi nu putem să îi reducem salariul. Dacă e cineva care să fie criticat pentru această situație, eu sunt ăla, pentru că eu am semnat contractul”, a declarat președintele lui Lyon.
Gourcuff mai are contract cu Lyon până în vara anului 2014. Mijlocașul câștigă aproximativ 100 de mii de euro pe săptămână în Franța.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER