Pescara a promovat în Serie A după o pauză de 20 de ani, aceasta fiind a șasea aventură în elită a formației supranumită „Delfinii”. Mare parte din merit îi este atribuită de italieni cehului Zdenek Zeman, unul dintre cei mai reputați tehnicieni din Peninsulă, asta deși nu s-a evidențiat prin trofeele cucerite, ci mai degrabă prin calitățile sale de tactician și prin puterea de a intui talentul în tinerii fotbaliști.
Zeman este omul care l-a adus pe Dan Petrescu în Italia, la Foggia, într-o formație care îi mai avea în primul 11 pe Jose antonio Chamot, Luigi Di Biagio și Roberto Rambaudi. Apoi, cehul a mai avut aventuri la Lazio și AS Roma, formații de la care a plecat fără vreun trofeu cucerit, dar unde i-a descoperit și lansat în fotbalul mare pe Alessandro Nesta și Francesco Totti, două dintre starurile anilor 2000.
În perioada petrecută la Roma, Zeman a stat și la originea uriașului scandal de doping care a lovit Italia și care s-a lăsat în cele din urmă cu arestarea doctorului lui Juventus, Riccardo Agricola, cel care le-ar fi administrat substanțe interzise lui Alessandro Del Piero și Gianluca Vialli.
Zdenek Zeman și-a regăsit liniștea și bucuria de a antrena la Pescara, acolo unde a putut să își implementeze filosofia de joc, ce se spune că este inspirată din handbal, sport pe care cehul l-a practicat în adolescență. Adeptul sistemului 4-3-3, antrenorul a reușit să își aducă echipa în Serie A cu victoria din ultima etapă de pe terenul Sampdoriei (3-1), cu care i-a luat fața surprinzătoarei Sassuolo.
Acum, toți granzii Italiei stau cu ochii ațintiți către Pescara pentru a vedea ce jucători-surpriză mai rezervă Zeman pentru fotbalul mare, iar principalele două nume propuse sunt cele ale fundașului Simone Romagnoli (22 de ani) și cel al atacantului Lorenzo Insigne (20 de ani).
„În anumite locuri există presiune. Eu însă nu sunt stresat. Antrenez și fiindcă mă distrez. Voi antrena până la 80 de ani!”
Zdenek Zeman, 65 de ani
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER