Zenga: „În România? Doar în vacanță!”

Walter Zenga îmbină utilul cu plăcutul în Emirate. În repetate
rânduri a spus că Dubaiul i se pare locul ideal în care el și
familia sa pot locui.
După ce a plecat de la Al Nassr-ul din Arabia Saudită, italianul
s-a hotărât să se stabilească, fie și temporar, pe una dintre cele
mai exclusiviste insule ale Planetei, Palm Jumeirah. „Clima
e perfectă, gradul de siguranță e la standarde aproape de
maxim”
, și-a motivat alegerea Zenga. Faptul că soția sa,
Raluca, a studiat în facultate limba arabă și că fetița lor Samira
se obișnuise deja cu vremea însorită specifică zonei i-au făcut să
caute o casă în Emirate. Zenga povestește amuzat cum, pe lângă o
casă foarte frumoasă, s-a ales și cu un angajament la Al Nasr din
Dubai: „Agentul imobiliar prin care am achiziționat casa în
care stăm știa că Al Nasr nu are antrenor și mi-a vorbit despre
club. Ulterior am avut mai multe întâlniri cu șeicii și am ajuns la
o înțelegere. Inițial a fost pe șase luni”
. Așa a început
practic aventura lui Zenga în campionatul celor din Emiratele Arabe
Unite. Între timp a reușit un lucru de excepție, calificând echipa
direct de pe locul 3 în Liga Campionilor Asiei. Statistica spune că
de zece ani Nasr Dubai nu terminase mai sus de locul cinci.

În timp ce în România se vehicula posibilitatea revenirii
la Steaua, Walter Zenga era conectat la finalul de campionat din
Emirate.

A fost un final excelent de campionat pentru noi. În ultimele cinci
etape am remizat o singură dată, restul meciurilor fiind câștigate.
Rezultatele astea ne-au dus până pe locul trei, iar asta a
echivalat cu dreptul de a merge direct în Liga Campionilor Asiei.
Iar asta e o performanță extraordinară pentru club.

În condițiile astea, șansele revenirii…
Hai să nu mai discutăm despre asta. Nu s-a pus nicio clipă problema
să mă întorc acum. Semnasem prelungirea cu Al Nasr cu mult înainte,
așa că nu are rost să insistăm pe subiectul acesta.

Așadar, va urma un campionat în care veți lupta cu
Maradona, cu Olăroiu…

Da, va fi interesant. Se investește mult în fotbalul de aici și
asta se vede. Venirea lui Maradona la Al Wasl produce emulație.
Despre Oli nu știu ce să zic, nu am mai vorbit de ceva vreme. Știu
că era dorit și la naționala României.

A refuzat.
Da?!

Vă miră?
Nu vreau să comentez. Fiecare ia deciziile lui.

Fotbalul românesc îl mai urmăriți?
Cu ajutorul netului, în discuții cu prietenii. În mare sunt la
curent cu ce se întâmplă. Știu, de exemplu, că Răzvan Lucescu s-a
întors la Rapid.

Și comentați în vreun fel situația aceasta? Sau faptul că
Dinamo, Steaua, naționala au primit refuzuri pe bandă
rulantă?

Nu știu dacă eu, din poziția mea, sunt cel mai în măsură să
comentez. Urmăresc, trag concluzii, dar le păstrez pentru mine. Nu
am toate datele și nu vreau să greșesc. În orice caz, eu sper să se
redreseze situația. Să vină rezultate în cupele europene și cu
naționala. În rest, dispute, litigii și scandaluri sunt peste tot.
Și în Italia, vedeți ce se întâmplă.

Așadar, nu aveți gânduri să reveniți în
țară.

Poate doar în vacanță.

Publicat: 13 06. 2011, 09:27
Actualizat: 13 06. 2011, 09:28