Zenit cere UEFA o nouă competiție după incidentele de la meciul cu Dinamo!** Gazprom e în spatele „afacerii”, forul european nu a putut refuza! Ce vor rușii după ce i s-a dat dreptate lui Petrescu

Oficialii celor de la Zenit Sankt Petersburg nu au glumit atunci când au spus că vor să joace în alt campionat după ce Comisia de Disciplină i-a sancționat în urma incidentelor de la meciul cu Dimamo Moscova.

Susținuți puternic în demersul lor de sponsorul Gazprom cei de la Zenit au demarat deja discuțiile cu UEFA pentru înființarea unei competiții. Noua întrecere ar urma să se numească CIS și să adune la start echipe din fosta Uniune Sovietică.

Ideea celor de la Zenit a primit un „feed-back” pozitiv din partea tuturor echipelor din prima ligă rusă, BATE Borisov sau Șahtior Donețk. Pentru ca noua competiție să fie activă este nevoie și de acordul UEFA și FIFA.

Potrivit celor de la R-Sport, UEFA și-a dat deja acordul pentru CIS: „Suntem deschiși la idei inovatoare. Vom discuta cu ei și dacă toate țările implicate pot organiza o asemenea competiție, atunci de ce nu?” a declarat o sursa din cadrul forului european susține publicația rusă.

Partida dintre Dinamo Moscova și Zenit a fost întreruptă definitiv în minutul 36 după ce o petardă aruncată de fanii echipei vizitatoare l-a rănit serios pe portarul lui Dan Petrescu, Anton Shunin. Imediat după încheierea bruscă a meciului, oficialii lui Zenit au amenințat că dacă sancțiunile vor fi prea drastice atunci clubul din Petersburg ia în calcul retragrea din campionat.

Dinamo Moscova a câștigat meciul cu Zenit Sankt Petersburg la „masa verde”, iar oaspeții vor fi obligați să plătească 15.000 de euro și să joace două meciuri fără spectatori.

Publicat: 06 12. 2012, 17:06
Actualizat: 06 12. 2012, 17:10