Zi decisivă pentru Catalonia, cetățenii sunt așteptați din nou la vot. Mesajul lui Pique: „Viitorul este în mâinile noastre”

Zi decisivă pentru Catalonia, cetățenii sunt așteptați din nou la vot. Mesajul lui Pique:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Catalanii ies din nou la vot, dar de această dată pentru alegerea parlamentului regional. În pole-position rămân separatiștii, conduși de Carles Puigdemont, cei care au organizat referendumul pentru independență. Liderul separatist s-a refugiat la Bruxelles după haosul generat în octombrie, când Barcelona a devenit scena mai multor confruntări între cetățeni și forțele de ordine. Alți opt membri ai guvernului care au instrumentat referendumul au fost arestați. La scurt timp după încheierea referendumului, Senatul de la Madrid a pus în aplicare articolul 155 din Constituție, prin care s-a ridicat autonomia Cataloniei.

„Este o zi foarte importantă pentru istoria Cataloniei. Viitorul este în mâinile noastre. Avem putere prin voturile noastre. Un singur lucru vreau să vă mai transmit, rezultatul final va fi voința catalanilor, așa că trebuie să-l respectăm”, a postat Pique pe rețelele de socializare.

Dintre cei 13 membri ai guvernului care se afla la conducerea Cataloniei în luna octombrie, 12 candidează și de această dată. „Madridul încearcă să pună toate obstacolele posibile pentru ca noi să nu putem face o campanie obișnuită, precum ceilalți candidați. Cetățenii pot alege între națiune și suspunere, între instituțiile catalane și personajele obscure de la Madrid”, a spui Puigdemont, conform AFP.

Pe 27 octombrie, după numărarea voturilor, Parlamentul Cataloniei a aprobat proclamarea independenței regiunii față de Spania și constituirea unei republici. Referendumul a fost considerat neconstituțional și a dus la aplicarea articolului 155 din Constituție. Mii de oameni au protestat pe străzile Barcelonei pe durata lunii octombrie, în ritm zig-zag. Au fost organizate proteste la care oamenii susțineau ideea de independeță față de Spania, dar și manifestații la care cetățenii au defilat pentru unitate.

FC Barcelona, prin vocea președintelui Jose Maria Bartomeu, a susținut mereu partea catalană care a mărșăluit pentru independență. „Barcelona este mai mult decât un club de fotbal, asta trebuie să înțeleagă toți”, a spus Bartomeu după referendum. Barcelona s-a alăturat grevei generale din 3 octombrie, în semn de solidaritate față de restul instituțiilor catalane. Chiar dacă Bartomeu a adus în discuție posibila mutare a Barcelonei în alt campionat, varianta a căzut după intervenția Ligii Profesioniste.

Octavian Vasilescu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Aris Eram a lăsat-o în urmă pe câştigătoarea de la America Express. Mezinul Andreei Esca s-a reorientat către o blonduţă tinerică
Aris Eram a lăsat-o în urmă pe câştigătoarea de la America Express. Mezinul Andreei Esca s-a reorientat către o blonduţă…
”Cel mai bun jucător din campionat!”. Așteptat la naționala României, e gata de transferul carierei. Prețul stabilit
”Cel mai bun jucător din campionat!”. Așteptat la naționala României, e gata de transferul carierei. Prețul stabilit
Se măresc alocațiile începând cu 1 ianuarie. Ministrul Muncii a anunțat cu cât se vor majora
Se măresc alocațiile începând cu 1 ianuarie. Ministrul Muncii a anunțat cu cât se vor majora
Ce se mai aude de Silkeborg, echipa care a i-a dat 10 lui FCSB în mandatul lui Nicolae Dică
Ce se mai aude de Silkeborg, echipa care a i-a dat 10 lui FCSB în mandatul lui Nicolae Dică
Asta ar putea fi mutarea anului în Superliga! Antrenorul ales pentru a-l înlocui pe Costel Gâlcă la Universitatea Craiova
Asta ar putea fi mutarea anului în Superliga! Antrenorul ales pentru a-l înlocui pe Costel Gâlcă la Universitatea Craiova
Grădinescu n-a mai suportat şi a cerut explicaţii. Comentatorul nu înţelege de ce i-a fost anulat penalty-ul FCSB-ului:
Grădinescu n-a mai suportat şi a cerut explicaţii. Comentatorul nu înţelege de ce i-a fost anulat penalty-ul FCSB-ului: "Aceasta este…
O mai ții mine pe Catrinel Sandu? Cum arată acum fosta vedetă. A fost înșelată de soț și viața i s-a schimbat radical
O mai ții mine pe Catrinel Sandu? Cum arată acum fosta vedetă. A fost înșelată de soț și viața i…
Viviana Sposub, imagini cu burtică de gravidă! Fanii sunt în culmea fericirii! ”Sarcina ușoară și multă sănătate”
Viviana Sposub, imagini cu burtică de gravidă! Fanii sunt în culmea fericirii! ”Sarcina ușoară și multă sănătate”
BANCUL ZILEI. Bulişor: – Mami, de ce îți pui atâta fard pe față?
BANCUL ZILEI. Bulişor: – Mami, de ce îți pui atâta fard pe față?
Boala care a umplut spitalele în ultimele săptămâni. Doi copii au murit deja
Boala care a umplut spitalele în ultimele săptămâni. Doi copii au murit deja
A fost găsită ARCA lui NOE? Indiciul găsit pe o monedă din secolul III
A fost găsită ARCA lui NOE? Indiciul găsit pe o monedă din secolul III
Cât de frumoasă este prima soţie a lui Walter Zenga. Are 63 de ani şi arată ca o adolescentă
Cât de frumoasă este prima soţie a lui Walter Zenga. Are 63 de ani şi arată ca o adolescentă
Bianca Drăguşanu şi Gabi Bădălău, mai fericiţi ca niciodată alături de copii. La ceas de seară, într-un local de fiţe din Capitală, familia s-a reunit
Bianca Drăguşanu şi Gabi Bădălău, mai fericiţi ca niciodată alături de copii. La ceas de seară, într-un local de fiţe…
Reguli ITP 2024. Se suspendă automat înmatricularea. Ce șoferi nu mai au drept legal de circulație
Reguli ITP 2024. Se suspendă automat înmatricularea. Ce șoferi nu mai au drept legal de circulație
"Inima frântă! Te-am căutat ca disperatul!" Doi copilași români, rămași orfani după ce tatăl lor a fost înghițit de puhoiul…
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Jocuri gratuite în noiembrie 2024
Jocuri gratuite în noiembrie 2024
Start promiţător pentru Bernadette Szocs la WTT Champions Frankfurt 2024
Start promiţător pentru Bernadette Szocs la WTT Champions Frankfurt 2024
Noul Volvo XC90 are prețuri oficiale în România. SUV-ul suedez bate competiția germană!
Noul Volvo XC90 are prețuri oficiale în România. SUV-ul suedez bate competiția germană!
Ce a putut să facă un român pe scara blocului, chiar la ușa liftului. Ceilalți locatari s-au îngrozit: „Vi se pare normal?!”
Ce a putut să facă un român pe scara blocului, chiar la ușa liftului. Ceilalți locatari s-au îngrozit: „Vi se…
×