Zi teribilă pentru Joe Hart! VIDEO | Renegat de Guardiola, englezul a gafat incredibil la debutul în tricoul lui Torino
Plecat de la Manchester City pentru că nu a fost dorit de Pep Guardiola, Joe Hart (29 de ani) a ales, surprinzător, să meargă la Torino, dar debutul în tricoul italienilor nu a fost cel mai bun, goalkeeper-ul englez gafând la chiar primul meci pentru noua echipă.
Ziua de duminică nu a fost deloc bună pentru Joe Hart. Oficialii Atalantei l-au botezat John Hart pe foaia de joc a meciului cu Torino, iar lucrurile aveau să meargă chiar și mai rău.
Dacă în prima repriză a avut câteva intervenții bune, Hart a gafat într-un moment foarte important. În minutul 56, Torino conducea cu 1-0 după golul înscris de Falque, dar goalkeeper-ul naționalei Angliei a ieșit foarte prost pe o centrare, a bâlbâit mingea și i-a permis lui Masiello să egaleze.
CLICK AICI PENTRU A VEDEA GAFA LUI HART
Până la final, Hart a mai primit un gol, din penalty, iar echipa sa a pierdut cu Atalanta, scor 2-1.