Zinedine Zidane a debutat cum nu se poate mai bine în funcția de antrenor al lui Real Madrid, cu un succes clar, 5-0 pe teren propriu cu Deportivo la Coruna.
Real Madrid a început etapa a 19-a din Primera Division la cinic puncte în spatele liderului Barcelonei, care, cu câteva ore mai devreme, spulberase Granada pe Camp Nou, scor 4-0, după un hattrick semnat de Messi și un gol al lui Neymar. La primul meci ca antrenor al galacticilor, Zidane avea misiunea de a menține Realul în apropierea marii rivale, iar adversarul nu a fost unul deloc ușor: Deportivo la Coruna, locul nouă în Spania, cu 27 de puncte strânse în 18 meciuri.
Mandatul lui Zidane a început, însă, nesperat de bine. Benzema a deschis scorul în minutul 15, apoi galezul Gareth Bale a marcat de trei ori, în minutele 22, 49 și 63, semnând al doilea hattrick al sezonului. Pe final, același Benzema a închis tabela la 5-0, asigurându-i conaționalului său de pe banca tehnică un debut de vis.
În urma victoriei, Real rămâne pe locul al treilea din La Liga, cu 40 de puncte, unul mai puțin decât Atletico și la două în spatele Barcelonei.
Ziua de sâmbătă e plină de meciuri interesante pe plan internațional. Dacă Liga 1 e în pauză, echipele pregătindu-se pentru a doua parte a campionatului, competițiile externe își văd în continuare de drum, iar mai mulți stranieri vor fi implicați în partide interesante, toate acoperite în format live score pe ProSport.
Cele mai importante meciuri ale zilei de sâmbătă:
Fiorentina – Lazio 1-3 (Roncaglia 90+2 / Keita 45+1, Savic 90+1, F. Anderson 90+5)
AS Roma – AC Milan 1-1 (Rudiger 4 / Kucka 50)
Barcelona – Granada 4-0 (Messi 8, 14, 58, Neymar 82)
Real Madrid – Deportivo la Coruna 5-0 (Benzema 15, 90, Bale 23, 49, 63 )
Arsenal – Sunderland 1-1 (J. Campbell 25, Ramsey 72, Giroud 76 / Lens 17)
Norwich – Manchester City 0-3 (Aguero 16, Ilheanacho 32, De Bruyne 78)
Manchester United – Sheffield United 1-0 (Rooney 90+3)
În Italia, etapa a 19-a programează un duel românesc între Ciprian Tătărușanu și Radu Ștefan, Fiorentina și Lazio urmând să se întâlneacă, de la ora 19:00, pe terenul primeia, iar de la 21:45 Roma și Milan se întâlnesc, în capitală, într-un clasic al Serie A, în timp ce în Anglia, Sunderland, echipa lui Pantilimon, merge pe Emirates, pentru înfruntarea cu Arsenal din Cupa Angliei, goalkeeper-ul român nefiind reținut în lot de managerul Sam Allardyce.
În Primera Division continuă duelul de la distanță dintre Barcelona și Real Madrid. Messi și compania deschid balul de la ora 17:00, când pe Camp Nou va veni Granada, urmând ca Zidane să debuteze pe banca Realului de la ora 21:30, în meciul de pe teren propriu cu Deportivo la Coruna.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER