Zidane a lămurit situația lui Morata: „Va rămâne în acest sezon la Real Madrid!”

Zinedine Zidane, antrenorul echipei Real Madrid, a declarat după victoria, scor 3-2, împotriva lui Chelsea la International Champions Cup, că atacantul Alvaro Morata nu va pleca în acest sezon de pe Santiago Bernabeu, în timp ce Jese nu a fost folosit pentru că se află în negocieri cu PSG.

Real Madrid a învins pe Chelsea într-un meci amical disputat în Statele Unite la International Champions Cup, iar antrenorul Zinedine Zidane a explicat la finalul partidei motivele pentru care atacantul Jese nu a fost folosit împotriva formației pregătite de Antonio Conte.

„Există discuții cu Paris Saint Germain pentru Jese, însă nu s-a semnat nimic. De asemenea, este ușor accidentat și nu am vrut să riscăm”, a declarat Zinedine Zidane, potrivit cotidianului AS.

Tehnicianul madrilenilor este mulțumit de modul în care se prezintă echipa înaintea de Supercupa Europei, cu Sevilla, din 9 august.

„Cred că echipa se pregătește foarte bine. Meciul cu Chelsea a fost foarte important și am văut că progresăm. Suntem la zece zile distanță de partida din Supercupă și avem timp suficient de pregătire” a mai spus Zidane.

Mai mult, antrenorul lui Real Madrid a dezmințit zvonurile conform cărora Alvaro Morata va pleca de pe Santiago Bernabeu, dar și un eventual transfer al belgianului Eden Hazard, care a marcat ambele goluri pentru Chelsea în eșecul cu Real Madrid, scor 2-3.

„Morata este jucătorul lui Real Madrid. Suntem încântați că se află în lotul nostru. S-a întors acasă și cu siguranță va rămâne în acest sezon. Sunt foarte mulțumit de felul în care se pregătește și cred că va marca multe goluri în acest sezon. Este doar un zvon. Hazard este un jucător foarte bun și ne dorim astfel de jucători, care pot să facă oricând diferența. Dar în acest moment el este fotbalistul lui Chelsea și nu avem ce discuta mai mult”, a încheiat Zinedine Zidane.

Mediafax

Publicat: 31 07. 2016, 13:21
Actualizat: 31 07. 2016, 13:22