Zidane, decis să renunțe la una dintre vedetele Realului: „Are un sezon sub așteptări”

Zidane, decis să renunțe la una dintre vedetele Realului:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Antrenorul echipei Real Madrid, Zinedine Zidane, a decis să renunțe la Isco, iar dacă va fi păstrat la conducerea tehnică a formației de pe Santiago Bernabeu, va cere conducerii clubului să îl vândă pe mijlocașul spaniol, informează AS.

Conform jurnalistului spaniol Josep Pedrerol, Zidane este nemulțumit de evoluțiile avute de Isco în acest sezon, iar una dintre prioritățile sale pentru vara viitoare este vânzarea internaționalului spaniol. Odată cu plecarea lui James Rodriguez la Bayern Munchen, vara trecută, Isco și-a câștigat postul de titular, însă l-a dezamăgit pe Zidane, cel puțin așa afirmă ziaristul spaniol.

„Isco a fost considerat ca fiind un jucător mai decisiv decât columbianul (n.r. – James Rodriguez), dar are un sezon sub așteptări. Zidane admiră stilul de joc al lui Isco, de aceea a și ales să îl păstreze în detrimentul lui James, și a crezut că va fi un jucător capital pentru echipă. Acum, însă, este dezamăgit și, dacă va rămâne la echipă, va cere ca Isco să fie vândut”, pretinde Josep Pedrerol.

În vârstă de 25 de ani, Isco a jucat în 31 de meciuri în acest sezon, în toate competițiile, și a reușit să marcheze șapte goluri și să dea șase pase decisive.

Isco joacă pe Santiago Bernabeu din 2013, când a fost transferat de la Malaga, pentru 30 de milioane de euro. De atunci, el a strâns 222 de apariții, în care a dat 40 de goluri și 51 de pase decisive, și a cucerit numeroase trofee, printre care trei Ligi ale Campionilor.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Becali anunță că va face un nou partid suveranist: „va prelua mișcarea falsă a lui Simion”
Becali anunță că va face un nou partid suveranist: „va prelua mișcarea falsă a lui Simion”
Roxana Dobre i-a dat ”fatala” lui Florin Salam! Regele e devastat: a pierdut aproape tot și trebuie s-o ia de la capăt
Roxana Dobre i-a dat ”fatala” lui Florin Salam! Regele e devastat: a pierdut aproape tot și trebuie s-o ia de…
Tragedie trasă la indigo cu cea de la Colectiv! Circa 60 de tineri și-au pierdut viața după ce un club a luat foc
Tragedie trasă la indigo cu cea de la Colectiv! Circa 60 de tineri și-au pierdut viața după ce un club…
Scenariu „fascinant” pentru CM 2030: fiul lui Ronaldo și fiul lui Messi, colegi la națională!
Scenariu „fascinant” pentru CM 2030: fiul lui Ronaldo și fiul lui Messi, colegi la națională!
Bombă în Superliga! Ovidiu Burcă, OUT de la Oţelul! Gălăţenii au două nume pe lista înlocuitorilor
Bombă în Superliga! Ovidiu Burcă, OUT de la Oţelul! Gălăţenii au două nume pe lista înlocuitorilor
Surpriză totală! Tony da Silva revine în Superliga şi semnează cu un club de tradiţie. Misiune dificilă pentru portughez
Surpriză totală! Tony da Silva revine în Superliga şi semnează cu un club de tradiţie. Misiune dificilă pentru portughez
Rita Mureșan a ajuns de nerecunoscut! Fosta Miss România s-a îngrășat ENORM. „Nu mai înțeleg organismul meu”
Rita Mureșan a ajuns de nerecunoscut! Fosta Miss România s-a îngrășat ENORM. „Nu mai înțeleg organismul meu”
Lovitură devastatoare pentru cei care o admiră pe Ema Karter. Decizie şocantă luată de vedeta XXX
Lovitură devastatoare pentru cei care o admiră pe Ema Karter. Decizie şocantă luată de vedeta XXX
BANCUL ZILEI. Alinuța: – Mamă, dacă ai fi în locul meu, te-ai mărita cu Dorel?
BANCUL ZILEI. Alinuța: – Mamă, dacă ai fi în locul meu, te-ai mărita cu Dorel?
Cod galben de vânt, ninsori şi ger peste România. Fenomen rar în Capitală după temperaturile scăzute
Cod galben de vânt, ninsori şi ger peste România. Fenomen rar în Capitală după temperaturile scăzute
Structuri cosmice ASCUNSE, găsite în apropiere de Pământ
Structuri cosmice ASCUNSE, găsite în apropiere de Pământ
Suma uriaşă plătită de Klaus Iohannis pentru a merge la Jocurile Olimpice de la Paris! Cheltuielile cu zborurile private au fost desecretizate
Suma uriaşă plătită de Klaus Iohannis pentru a merge la Jocurile Olimpice de la Paris! Cheltuielile cu zborurile private au…
BREAKING | Doliu în sportul românesc! A murit un fost internațional de mare valoar
BREAKING | Doliu în sportul românesc! A murit un fost internațional de mare valoar
Se elimină ATM-urile. Avertisment pentru cei care își țin banii pe card. Decizie ireversibilă
Se elimină ATM-urile. Avertisment pentru cei care își țin banii pe card. Decizie ireversibilă
Alina a trecut prin clipe de coșmar! Fostul soț i-a ucis copiii, după care și-a luat viața: „Fetițele mele erau moarte”
Alina a trecut prin clipe de coșmar! Fostul soț i-a ucis copiii, după care și-a luat viața: „Fetițele mele erau…
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
VIDEO: Death Stranding 2: On The Beach a primit data de lansare! Ce bonusuri aduc edițiile speciale ale jocului
VIDEO: Death Stranding 2: On The Beach a primit data de lansare! Ce bonusuri aduc edițiile speciale ale jocului
Cartea de Identitate a Vehiculului: Ești obligat să o ai în mașină?
Cartea de Identitate a Vehiculului: Ești obligat să o ai în mașină?
Cum se apără Oana Radu după ce a cântat la un eveniment cu pantalonii descheiați. De ce a fost aspru criticată
Cum se apără Oana Radu după ce a cântat la un eveniment cu pantalonii descheiați. De ce a fost aspru…
×