Zidane, în ofsaid!

Visul declarat al lui Franck Ribery de a evolua la Barcelona este năruit de relația pe care jucătorul lui Bayern o are cu agentul personal, Alain Migliaccio, și cu actualul consilier al lui Florentino Perez la Madrid, Zinedine Zidane.
 
Migliaccio este cel mai tare impresar din fotbalul francez, alături de amicul său Jean Pierre Bernes, deși ambii, în mod normal, n-ar avea voie să profeseze, pentru că au fost condamnați penal în celebrul scandal „Valenciennes – Marseille” de la mijlocul anilor 90. Până la Mondialul din 2006, Ribery l-a avut agent pe un anume Bruno Heiderscheid, și el cu o condamnare pentru fraudă fiscală în CV. După ce Zidane l-a luat sub aripa sa, declarând că Frank îi va fi succesorul la echipa națională, Ribery a rupt contractul cu agentul său și a trecut la Migliaccio.
 
Campanie pro-Ribery
 
Acest Migliaccio este și omul care l-a avut în grijă pe Zidane ca jucător, obținând comisioane fabuloase, de milioane de dolari de pe urma transferurilor acestuia la Juventus și apoi la Real Madrid. Zidane trage toate sforile pentru a-l aduce pe urmașul său pe „Bernabeu”, în timp ce Bayern așteaptă ca spaniolii să pluseze cu o sumă în jurul a 50 de milioane de euro. În combinație intră un alt fost internațional, Christophe Dugarry, în prezent consultant tehnic la cotidianul L’Equipe și la un post de televiziune, care duce o campanie furibundă pentru ca Ribery să fie convins că Realul este opțiunea perfectă.
 
Benzema vrea, dar nu are voie
 
În schimb, vârful lui Lyon, Karim Benzema, ar dori mult să ajungă pe „Santiago Bernabeu”, dar nu poate, pentru că este impresariat de Karim Djazhiri. Mai mult, Benzema a spus recent că e foarte mulțumit de această colaborare și că nu e tocmai sigur că Zidane se gândește la binele lui, recomandându-i să treacă la Migliaccio. De aceea, tandemul Zidane-Migliaccio barează orice drum al lui Benzema spre Madrid, prezentându-l lui Florentino Perez în cele mai negre culori, pentru ca nu cumva președintele să dorească realizarea transferului.
 
Publicat: 27 06. 2009, 11:15
Actualizat: 27 06. 2009, 11:16