Transferul lui Cristiano Ronaldo (33 de ani) a fost îndelung așteptat de către „bianconeri”. Mutarea a fost anunțată la începutul săptămânii trecute pentru suma de 105 milioane de euro. Acum au apărut zvonuri conform cărora Zinedine Zidane ar urma să fie cooptat în staff-ul campioanei Italiei.
A semnat un contract pe 4 de ani, unde va câștiga suma de 120 de milioane de euro în sezoanele petrecute la „Bătrâna Doamnă”. Conform publicației spaniole Liberdad Digital, Zidane ar urma să semneze cu torinezii și să devină directorul sportiv al clubului.
Zidane a jucat la Juventus începând cu 1996, unde a fost transferat din Franța de la Girondins de Bordeaux pentru suma de 3,5 milioane de euro. Timp de 5 ani, Zinedine (46 de ani) a fost premiat de 2 ori cu trofeul „Balonul de Aur”, a câștigat de 2 ori Serie A, dar și pe plan european Super Cupa. Conform sursei citate, ar urma să se alăture echipei din luna octombrie.
Mereu și-a manifestat intenția de a reveni la campioana Italiei. A plecat de la Juve pentru suma de 77,5 milioane de euro, în anul 2001, fiind la acea vreme cel mai scump transfer făcut vreodată. Nu va interacționa, la club, cu Massimiliano Allegri, pentru a nu pune presiune pe acesta.
Împreună pe Bernabeu, Cristiano Ronaldo și Zinedine Zidane au câștigat de 3 ori la rând Liga Campionilor. De altfel, acum cu mutarea portughezului în Italia, „bianconerii” își doresc să câștige Champions League-ul după mulți ani de pauză. Triumful echipei ar putea însemna ori fericire, ori supărare, pentru fostul goalkeeper, Gianluigi Buffon (40 de ani) care a plecat din Torino după 17 ani.
Articol scris de Bogdan Voicu
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER