Zidane nu a putut trece peste și și-a prezentat demisia! S-a aflat, în sfârșit, adevăratul motiv din spatele plecării lui „Zizou” de la Real
Plecarea lui Zinedine Zidane (46 de ani) de pe banca tehnică a lui Real Madrid ar fi avut legătură cu modul în care Florentino Perez a gestionat cazul lui Gareth Bale (29 de ani), susține El Pais, care scrie, miercuri, pe larg despre cum s-a ajuns la ruptura dintre Zizou și clubul de pe Santiago Bernabeu.
Sursa citată notează că spre finalul sezonului trecut Florentino Perez i-a comunicat lui Zidane că vrea să-l vândă pe Gareth Bale și să investească banii în aducerea lui Neymar. Zizou a fost de acord cu planul, a transmis că și Eden Hazard este o variantă de transfer, dar totul s-a schimbat odată cu finala Ligii Campionilor. Ținut rezervă de Zidane, Bale a intrat în minutul 61, a rezolvat meciul și a adus a treia Ligă consecutivă, iar prestația sa l-a făcut pe Perez să-și schimbe opinia.
Încântat de golul din foarfecă al starului galez, președintele de pe Stantiago Bernabeu ar fi spus, în lojă, că Bale este mai bun decât Cristiano Ronaldo pentru că face diferența în meciurile mari, iar în scurt timp a luat decizia de a nu-l mai vinde pe britanic. Atacat și de Bale, imediat după meci, Zidane s-a văzut pus într-o situație la care nu se aștepta.
Astfel, Zizou s-a considerat jignit de faptul că Perez a luat decizia de a-l păstra pe Bale peste capul său, iar faptul că președintele nu l-a informat în legătură cu schimbarea strategiei a umplut paharul. Așa s-a ajuns ca Zidane să convoace de urgență, pe 30 mai, o conferință de presă în care și-a anunțat plecarea de la clubul cu care a cucerit trei Ligi ale Campionilor consecutive.