Ziua decisivă pentru Donnarumma! Mino Raiola anunță „pacea” dintre portar și AC Milan

Oficialii clubului AC Milan și Gianluigi Donnarumma vor negocia din nou o posibilă prelungire a contractului dintre cele două părți, a anunțat, luni, Mino Raiola, agentul fotbalistului italian, pe contul său de Twitter.

Întâlnirea dintre conducătorii clubului din Milano și Donnarumma, alături de agentul său, va avea loc pe 3 iulie. Cele două părți au mai avut o întâlnire pe 15 iunie, la capătul căreia portarul de 18 ani a decis să nu semneze prelungirea contractului pe San Siro. Donnarumma mai are contract cu AC Milan până în vara anului 2018. Atunci, goalkeeper-ul a refuzat o înțelegere pe cinci sezoane, cu un salariu de patru milioane de euro pe sezon.

După încheierea Campionatului European sub 21 de ani ne vom întâlni din nou, la Milano. Acum, importantă este echipa națională„, a anunțat Raiola pe contul său de Twitter. Naționala de tineret a Italiei va juca, marți, de la ora 22:00, în semifinalele Campionatului European U21, cu reprezentativa Spaniei.

Presa din Italia a scris, duminică, că Gianluigi Donnarumma este pregătit să renunțe la agentul Mino Raiola pentru a continua pe San Siro, ca urmare a discuțiilor pe care reprezentanții Milanului le-au avut cu familia fotbalistului. Totuși, portarul a infirmat aceste știri printr-un mesaj postat pe pagina sa de Twitter: „#Donnarumma, #Raiola / Ieri, astăzi și mâine”, a scris italianul de 18 ani.

Publicat: 26 06. 2017, 15:22
Actualizat: 26 06. 2017, 15:23