Ziua în care Moratti a fost aproape să-l fure pe Messi!** Toate detaliile afacerii care ar fi putut schimba istoria

Nici nu încape îndoială, Lionel Messi este unul dintre cei mai
buni jucători din lume. Înaintea fiecărei partide, Pep Guardiola
construiește formula de start a Barcelonei în jurul
argentinianului. Totuși, nu multă lume știe că Messi a fost la o
semnătură distanță de a face istorie cu Inter Milano.

Impresarul Ernesto Bronzetti, un apropiat al formației italiene și
al lui Massimo Moratti, a dezvăluit că, atunci când avea 17 ani,
Lionel Messi a fost foarte aproape de a semna cu Inter.

„Acum mulți ani, Massimo Moratti a aflat că era o hibă în
contractul lui Messi cu Barcelona. Argentinianul avea 17 ani și
trebuia să treacă de la un contract de tineret la unul de jucător
profesionist, dar el deja jucase în tricoul echipei de seniori.
Când a aflat aceste detalii, Moratti m-a însărcinat să îl aduc pe
argentinian la Inter.”

Din păcate pentru Massimo Moratti, Lionel Messi nu s-a lăsat
convins și a ales cu inima: „În ziua în care Inter i-a
făcut o ofertă, jucătorul avea o întâlnire și cu oficialii
Barcelonei. Însuși Moratti a vorbit cu tatăl lui Messi. I-a oferit
cu un milion de euro mai mult decât îi oferea Barcelona! Totuși,
Messi a ales să rămână în Spania pentru că se simțea dator clubului
catalan”.

Bronzetti a dezvăluit și ce a discutat cu Messi după ce contractul
a fost semnat: „Leo mi-a spus că a ales cu inima. I-am
strâns mâna și l-am complimentat pentru că mi-a demonstrat că încă
mai există jucători care pun pasiunea pentru fotbal deasupra
banilor”.

Publicat: 25 03. 2011, 20:11
Actualizat: 25 03. 2011, 20:14