Ziua în care Pantilimon s-a simțit cu adevărat uriaș! Cuvintele lui Dick Advocaat despre român, înainte de „finala” cu Arsenal
Costel Pantilimon și Sunderland se pregătesc de o nouă „finală” în Premier League, în această seară având de disputat restanța cu Arsenal. Orice punct obținut de trupa lui Dick Advocaat în meciul cu tunarii e sinonim cu menținerea în prima divizie, iar „pisicile negre” știu că pentru asta e nevoie de un nou meci „stelar” făcut de portarul român.
Tehnicianul olandez e convins că forma bună a lui Pantilimon a stat la baza ultimelor rezultate obținute de Sunderland (echipa a obținut 8 din ultimele 12 puncte pusă în joc, fiind neînvinsă în ultimele patru partide) și spune că prestațiile românului au oferit apărării încrederea necesară înaintea unor partide care vor decide viitorul roș-albilor.
Iar cuvintele rostite de respectatul tehnician au avut cu siguranță rolul să-l măgulească pe Panti, în condițiile în care Advocaat este unul dintre cei mai experimentați antrenori încă în activitate, cu 6 naționale conduse de-a lungul carierei ce se întinde pe 35 de ani.
„El (Pantilimon) vine după o serie de meciuri extraordinare și a jucat la fel de bine și sâmbătă… A fost concentrat 100% la fiecare minge jucată și toate intervențiile sale au fost bune, iar asta oferă încredere și celor patru fundași din fața lui.
Doar rezultatele contează acum, să dăm 100% și să le arătăm fanilor că ne dorim să rămânem în Premier League!”, a declarat Dick Advocaat.
Cu o etapă înainte de final, Sunderland are 37 de puncte, cu trei mai multe decât Hull City, formația aflată acum pe primul loc retrogradabil. Sunderland mai are de disputat însă o restanță, cu Arsenal, miercuri seară, de la 22:00, iar în weekend o va întâlni pe Chelsea, tot în deplasare. Sunderland are nevoie de un punct din cele două partide, pentru a fi sigură de menținerea în Premier League. În cazul în care Hull și Sunderland vor termina la egalitate de puncte, primul criteriu de departajare va fi golaverajul, unde trupa lui Steve Bruce stă mai bine (-18 față de -20).