La doar trei zile după ce Barcelona anunța transferul lui Angel Di Maria pe contul oficial de Twitter, în urma unui atac cibernetic, a venit rândul marilor rivali de la Real Madrid să cadă victimă hackerilor.
Conturile de Twitter și Facebook ale „galacticilor” au fost sparte în dimineața zilei de sâmbătă, iar hackerii au postat un mesaj care a făcut rapid vâlvă pe rețelele de socializare: „Bine ai venit, Leo Messi”, a fost mesajul publicat de Real Madrid în patru limbi. Iar pentru ca tacâmul să fie complet, hackerii au adăugat și un clip cu golul marcat de Lionel Messi pe Santiago Bernabeu, în minutul 90 al partidei câștigată anul trecut de Barcelona, scor 3-2.
La scurt timp, Real Madrid a recăpătat controlul asupra conturilor, iar mesajul respectiv a fost șters. Ulterior, atacul a fost „revendicat” de grupul OurMine, același care spărsese și contul de Twitter al Barcelonei.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER