Noiembrie 2000. Real Madrid – Numancia 1-3, hat-trick Laurențiu Roșu (42 de ani). 18 ani mai târziu, spaniolii nu l-au uitat pe românul care i-a „ucis” pe madrileni. Fostul fotbalist de la Steaua a vorbit, în cotidianul AS, despre momentul care a uimit „Santiago Bernabeu”, pe care l-a descris drept unic. Roșu a vorbit cu jurnaliștii spanioli cu ocazia partidei Numancia – Real Madrid din Cupa Spaniei, care se va juca azi (n.r. – joi, 4 ianuarie, ora 22:00)
„A fost un moment unic pentru mine, îți dai seama că nu mă așteptam. În acel an, Real Madrid a câștigat Champions League. Aveam o echipă minunată și am obținut o victorie istorică pentru Numancia și pentru orașul Soria”, a declarat Laurențiu Roșu pentru AS.
Laurențiu Roșu a marcat, în urmă cu 18 ani, de 3 ori pe „Santiago Bernabeu” și a mărturisit că, la finalul partidei, nimeni nu a dorit să schimbe tricoul cu el, dezamăgirea tuturor celor de la Madrid fiind uriașă. Roșu a mers după meci în vestiarul ‘galactic’, dorindu-și foarte mult o amintire, însă a fost refuzat de toți fotbaliștii de la Real Madrid.
„Am dedicat golurile soției mele, care era însărcinată în acel moment. Cred că Messi și alți câțiva jucători au mai reușit această performanță. Am jucat apoi la Recreativo și la Cadiz și după aceea m-am întors în România. Toată lumea și-a adus aminte de cele trei goluri”, a povestit fostul internațional român.
„După meci trebuia să facem schimb de tricouri. M-am dus în vestiarul Realului cu delegatul echipei Numancia, dar a urmat o situație jenantă. Nimeni nu a vrut să schimbe tricoul cu mine. Nu o să uit niciodată figurile triste ale lui Hierro, Raul și Morientes. Peste câtva timp, am jucat cu Barcelona. Puyol mi-a spus în glumă că o să schimbe tricoul cu mine, dacă o să fiu «tăcut». Își dorea să fiu cuminte pe teren”, a povestit amuzat fostul jucător al Stelei.
1,4 milioane de dolari a costat transferu lui Laurențiu Roșu de la Steaua la Numancia
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER