PSG a câștigat clar, 4-1 pe teren propriu cu Reims, și a mai făcut un nou pas spre titlu în Franța. Sâmbătă, Zlatan Ibrahimovic a avut parte de cel mai bun meci al sezonului, starul suedez contribuind la toate cele patru goluri ale echipei sale.
Primul moment în care Zlatan a ieșit la rampă a avut loc în minutul 12, când atacantul a pasat decisiv pentru Gregory van der Wiel, la golul de 1-0. Apoi, cu puțin timp înaintea pauzei, Ibra a luat o acțiune pe cont propriu, a scos din joc mai mulți adversari, a profitat de o intervenție a lui Lucas Moura, mingea a ajuns tot la el și a marcat pentru 2-0. Pe finalul primei părți, în prelungiri, suedezul a mai scos din joben un assist, de data aceasta pentru Cavani. Uruguayanul a marcat pentru 3-1, după ce oaspeții reduseseră diferența în minutul 34, dar nu a fost de ajuns pentru starul lui PSG.
În minutul 62, Ibrahimovic a ținut ca tot el să aibă ultimul cuvânt. Van der Wiel i-a întors serviciul de la primul gol, a centrat excelent, iar atacantul suedez a marcat al doilea gol al său, cu o reluare care l-a lăsat fără replică pe portarul Carrasso.
După cea mai bună prestație din acest sezon, Zlatan ajunge la 23 de goluri în Ligue 1, campionat în care conduce detașat în topul golgheterilor, dar și la 10 pase decisive.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER