Ajuns la 35 de ani, Cristian Fabbiani se apropie de finalul carierei, iar forma fizică îi dă, în continuare, bătăi de cap. Recent, cel poreclit „Căpcăunul” a plecat de la CD Universitario, o echipă din Panama, pentru că era prea gras.
Marcator a zece goluri în sezonul 2007/2008, în care CFR a câștigat primul titlu din istorie, Fabbiani a încercat, la 35 de ani, o experiență în Panama, la Universitario, dar lucrurile nu au mers deloc bine. Potrivit presei din țara lui Jaime Penedo, antrenorul l-a tras pe linie moartă pe Fabbiani pentru că ar fi…prea gras. Iar imaginile cu fostul vârf al CFR-ului vorbesc de la sine. Supraponderal, supărat pe spusele tehnicianului său, Fabbiani și-a făcut bagajele și a plecat din Panama: „Fabbiani s-a enervat pentru că antrenorul nu-l folosea pentru că ar fi prea gras!”, scriu jurnaliștii panamezi, care notează că Fabbiani a ținut un regim special, dar, chiar și așa, nu a reușit să slăbească și să ajungă la o formă fizică decentă, care să-i permită să joace în continuare.
Acum, sud-americanul se îndreaptă spre retragerea din fotbal, fiind, din nou, liber de contract.
350.000 de euro mai valorează Cristian Fabbiani.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER