Cât de tare i-a impresionat Horațiu Moldovan pe italieni. Cu cine l-au asemănat
Horațiu Moldovan a reușit să-i dea pe spate pe italieni. Peninsularii l-au comparat pe internaționalul român cu un portar european de top.
Horațiu Moldovan (26 de ani) a fost titular al lui Sassuolo în ultimele două meciuri disputate în Serie B. În partida cu Cosenza, câștigată de formația „Verzilor”, scor 1-0 în deplasare, jucătorul român a avut câteva intervenții foarte bune, el fiind fotbalistul care a primit cea mai mare notă din echipa sa, 7,7.
De altfel, prestația portarului român i-a dat pe spate pe jurnaliștii din Italia, cei care l-au comparat pe Horațiu Moldovan cu unul dintre cei mai mari goalkeeperi ai lumii. Este vorba despre brazilianul Ederson (31 de ani), portarul grupării Manchester City.
Horațiu Moldovan i-a impresionat pe italieni după ultimele două meciuri ale lui Sassuolo
În plus, peninsularii au scris și că în ultimele două meciuri, cel cu Carrarese, scor 2-0, și cu Cosenza, scor 1-0, Sassuolo nu a încasat niciun gol, asta grație lui Horațiu Moldovan.
„Moldovan ca Ederson: golul lui Sassuolo contra celor de la Cosenza a venit după degajarea portarului. Două jocuri și două meciuri fără gol primit, singurele două din acest sezon pentru echipa lui Grosso, care în precedentele 5 meciuri dintre campionat și Cupă primise mereu goluri, 4 doar împotriva lui Cremonese, apoi câte unul pe meci.
Moldovan și-a arătat toate calitățile în ultimul meci de campionat, dovedind a fi mult mai mult decât un simplu portar. A avut un rol important în acțiunea care a dus la golul victoriei semnat de Armand Laurienté”, au scris jurnaliștii de la Sassuolo News.
În acest moment, Horațiu Moldovan are o cotă de piață de 2,5 milioane de euro, conform site-ului de specialitate Transfermarkt.com.
Echipa românului se situează acum pe poziția a treia în Serie B, asta în urma a șase etape disputate.
Horațiu Moldovan, unul dintre stranierii convocați de Mircea Lucescu pentru meciurile cu Cipru și Lituania
Horațiu Moldovan a fost inclus de Mircea Lucescu pe lista preliminară a stranierilor convocați pentru partidele cu naționalele din Cipru și Lituania.
PORTARI
Florin NIȚĂ (Damac | Arabia Saudită, 26/0), Horațiu MOLDOVAN (Sassuolo | Italia, 11/0);
FUNDAȘI
Andrei RAȚIU (Rayo Vallecano | Spania, 23/1), Radu DRĂGUȘIN (Tottenham | Anglia, 23/0), Adrian RUS (Pisa | Italia, 22/1), Andrei BURCĂ (Baniyas | Emiratele Arabe Unite, 33/1), Virgil GHIȚĂ (Cracovia | Polonia, 1/0);
MIJLOCAȘI
Deian SORESCU (Gaziantep | Turcia, 19/0), Marius MARIN (Pisa | Italia, 24/0), Răzvan MARIN (Cagliari | Italia, 61/7), Nicolae STANCIU (Damac | Arabia Saudită, 76/15), Vlad DRAGOMIR (Pafos | Cipru, 0/0), Dennis MAN (Parma | Italia, 30/8), Valentin MIHĂILĂ (Parma | Italia, 26/5), Ianis HAGI (Rangers | Scoția, 41/5), Florinel COMAN (Al Gharafa | Qatar, 18/1);
ATACANȚI
Denis DRĂGUȘ (Trabzonspor | Turcia, 17/4), George PUȘCAȘ (Bodrumspor | Turcia, 45/11), Daniel PARASCHIV (Oviedo | Spania, 1/1).