Câte o repriză fiecare! Barcelona și Real Madrid au încheiat la egalitate în Copa del Rey, 1-1, iar totul se decide în returul de pe „Santiago Bernabeu”. Cronica meciului

  • Barcelona și Real Madrid au remizat în primul „El Clasico” din 2019, scor 1-1, iar prima finalistă din Copa del Rey se va stabili în returul programat pe 27 februarie, pe „Santiago Bernabeu”.

Primul episod El Clasico din 2019 le-a adus față în față pe Barcelona și Real Madrid în partida tur din semifinalele Cupei  Spaniei. Fără Messi în primul „11″, lăsat pe bancă după accidentarea din meciul cu Valencia, catalanii au început destul de moale și le-au permis rivalilor să străpungă defensiva la una dintre primele faze importante ale jocului. În minutul 6, puștiul Vinicius l-a găsit excelent pe Benzema în careu, francezul i-a pasat decisiv lui Vazquez, care a reluat în plasa gazdelor, înscriind primul său gol în derby și amuțind astfel publicul de pe „Camp Nou”.

Barcelona a rămas în corzi timp de aproape 30 de minute, perioadă în care greșelile de la construcție le puteau aduce elevilor lui Solari dublarea avantajului, însă Vinicius, în două rânduri, a irosit șansele avute, printre care și un contraatac trei contra unu. Prima ocazie serioasă a trupei blaugrana a venit în minutul 32, când Rakitic a trimis în transversală, cu capul, după o centrare expediată de Malcom, cel care l-a depășit adesea pe conaționalul Marcelo, ieșit din forma de altădată. Trei minute mai târziu, tot brazilianul i-a pasat excelent și lui Suarez, însă șutul uruguayanului a fost respins in extremis de Navas, astfel că Real a intrat la cabine în avantaj.

Malcom, omul meciului pentru Barcelona                               

Trupa lui Valverde a ieșit mai montată de la vestiare și a ținut mult mai bine de minge. Acest lucru s-a vazut și pe tabela de marcaj, iar Barcelona  a reușit egalarea după  12 minute scurse din actul secund. Suarez a șutat în bară din afara careului, iar Malcom, aflat pe fază, a șutat impecabil la colțul scurt. A fost o încoronare a muncii tânărului brazilian, care a șicanat în permanență defensiva madrilenilor și a reușit să-i țină locul lui Messi cu succes.

După egalare, cele două echipe au părut să acuze oboseală și să se mulțumească cu remiza. Deși pe teren și-a făcut apariția și Leo Messi, argentinianul nu a reușit să-și pună amprenta pe duelul de pe Camp Nou, iar campioana Europei nu a mai ripostat nici ea, astfel că prima manșă din semifinalele Copei del Rey s-a încheiat la egalitate, scor 1-1, iar finalista se va stabili peste trei săptămâni, în duelul de pe „Santiago Bernabeu”.  

  • Barcelona (4-3-3): Ter Stegen – Semedo, Pique, Lenglet, Alba – Rakitic (Vidal 63”), Busquets, Arthur – Malcom (76” Alena, Suarez, Coutinho (Messi 63”)
  • Real Madrid (4-3-3): Navas – Carvajal, Ramos, Varane, Marcelo – Kroos, Llorente (Casemiro 63”), Modric – Vinicius jr (Bale 63”), Benzema, Lucas (84” Asensio)

Articol de Alex Stănilă

 

 

Publicat: 06 02. 2019, 23:56
Actualizat: 06 02. 2019, 23:57