Miha Mevlja (28 de ani) este implicat într-o situație delicată, a cărei rezolvări va fi găsită la comisiile de specialitate ale FIFA. Fundașul a fost împrumutat în ultima zi de transferuri de la Zenit la Empoli și, chiar dacă totul a fost înregistrat la timp, faxul a ajuns după două minute de la încheierea perioadei de transferuri.
Pentru a ști unde va evolua în a doua parte a sezonului 2018-2019, Mevlja trebuie să aștepte decizia FIFA. „În următoarele ore„, fostul fundaș al lui Dinamo va afla dacă poate debuta în Serie A sau dacă este nevoit să se întoarcă în campionatul Rusiei. Anunțul a fost făcut de Gianluca Di Marzio, oficial al forului internațional.
Dinamo l-a avut în lot pe Miha Mevlja în perioada iulie 2015 – august 2016. Slovenul s-a integrat imediat în echipă, iar în 7 din cele 52 de partide a fost căpitanul „câinilor”. Bucureștenii l-au cedat în Rusia, la Rostov, pentru 700.000 de euro. Ulterior, fundașul s-a transferat la Zenit pentru 8 milioane de euro.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER