Ce a spus Zidane după derby-ul cu Barcelona: „Era loc de mai bine!”. Cum a comentat faza golului anulat al lui Bale
Antrenorul celor de la Real Madrid, Zinedine Zidane, a vorbit despre partida cu Barcelona, 0-0, meci în care Bale a marcat, dar reușita a fost anulată pe motiv de ofsid, analizată cu sistemul VAR, galactici dorind și dictarea a două lovituri de la 11 metri, faze care nu au fost supuse analizei video.
După acest rezultat, ambele echipe conduc în La liga, cu câte 36 de puncte. ”Dacă nu s-a dat, nu pot face nimic. Arbitrul decide. Referitor la joc, sunt foarte fericit, atitudinea a fost foarte bună până la final, am făcut un joc bun. A lipsit golul, era loc de mai bine, dar ăsta este fotbalul. Dacă ai șanse, trebuie să o bagi mingea în poartă. Trebuie să-i felicităm pe jucători. A fost un adversar complicat, știm ce jucători au. E o echipă deloc confortabilă și trebuie să fim mulțumiți”, a spus Zidane, conform celor de la AS.
Tehnicianul a comentat și despre prestația lui Bale: ”A arătat că este un jucător important, mi-ar fi plăcut să înscrie, dar a fost acel ofsaid la Ferland (n.red. – Mendy). Nu e nimic, jocul a fost bun”.
FC Barcelona: Marc-Andre ter Stegen – Nelson Semedo (Arturo Vidal ’55), Gerard Pique, Clement Lenglet, Jordi Alba – Sergi Roberto, Ivan Rakitici, Frenkie de Jong – Lionel Messi, Luis Suarez, Antoine Griezmann (Ansu Fati ’83). Antrenor Ernesto Valverde;
Real Madrid: Thibaut Courtois – Dani Carvajal, Raphael Varane, Sergio Ramos, Ferland Mendy – Fede Valverde (Luka Modrici ’80), Casemiro, Toni Kroos – Isco (Rodrygo ’80) – Karim Benzema, Gareth Bale. Antrenor Zinedine Zidane.