Formația Corvinul Hunedoara și-a aflat adversara din turul întâi preliminar al Europa League. Gruparea pregătită de Florin Maxim se va duela cu Paksi, din Ungaria, primul meci urmând a fi disputat în deplasare, iar al doilea pe teren propriu.
Grație parcursului nesperat de bun al hunedorenilor în sezonul anterior, dar și a victoriei din Cupa României, echipa în cauză va evolua în cel puțin patru dueluri de talie europeană.
Este vorba despre două partide în primul tur al Europa League și alte două în turul secund de Conference League, acolo unde Corvinul Hunedoara ar urma să ajungă în situația în care este eliminată din cea de-a doua competiție continentală.
Cei de la Corvinul puteau întâlni una dintre echipele: Sheriff Tiraspol, Maribor, Tobol, Wisla Cracovia, Pafos sau Paksi.
Corvinul, care joacă în liga secundă, va evolua în primul duel în deplasare, pe data de 11 iulie, manșa retur fiind programată a se disputa în România, pe 18 iulie.
Botev Plovdiv (Bulgaria) – Maribor (Slovenia) Elfsborg (Suedia) – Pafos (Cipru) Paksi (Ungaria) – Corvinul Hunedoara (România) Sheriff (Moldova) – Zira (Azerbaijan) Llapi (Kosovo) – Wisla Cracovia (Polonia) Ružomberok (Slovacia) – Tobol (Kazahstan).
Paksi a terminat pe locul doi în sezonul anterior, întrecând grupări ca Academia Puskas sau MOL Fehervar.
Ferencvaros a terminat pe prima poziție în OTP Bank Liga, cu 16 puncte mai multe decât Paksi, ocupanta locului doi.
Mai mult, Paksi a cucerit Cupa Ungariei, ultimul duel fiind câștigat chiar în fața celor de la Ferencvaros.
Potrivit site-ului de specialitate transfermarkt.com, lotul lui Paksi este evaluat la suma de aproximativ 8,5 milioane de euro, toți fotbaliștii acestei formații fiind de etnie maghiară.
În al doilea tur preliminar al Europa League vor intra în calcul câteva grupări de renume în fotbalul european. Este vorba despre echipe ca Ajax, Sporting Braga, Molde, Rapid Viena, Panathinaikos sau Trabzonspor. De altfel, în acest tur vor apărea și Rijeka, Cercle Brugge, Kilmarnock, Silkeborg, Maccabi Petah Tikva și Vojvodina.
Echipa lui Florin Maxim a transferat nu mai puțin de 10 fotbaliști în actuala campanie de mercato, vrând astfel să se întărească înainte de debutul în Europa League. Astfel, la gruparea în cauză au sosit jucătorii Alexandru Gîrbiță, Chukwu, Michel Babatunde, King, Rasaq, Cărăuș, Buș, Roger, Florin Iacob și Desley Ubbink.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER