Ce adversari va avea CFR Cluj în Conference League! Traseu „bombă” în drumul spre grupe: Gigi Becali poate fi invidios pe Nelu Varga!
Deși a pierdut pe teren propriu cu Farul Constanța în ultima etapă din play-off-ul Superligii, scor 1-2, CFR Cluj a profitat de faptul că Universitatea Craiova a fost învinsă, de asemenea „acasă” de Sepsi Sf. Gheorghe, scor 0-1, și și-a adjudecat astfel locul 3, care îi permite să dispute finala barajului pentru Conference League în compania celor de la FC U Craiova.
Ce adversari va avea CFR Cluj în Conference League! Traseu „bombă” în drumul spre grupe!
În cazul în care va dispune de echipa antrenată încă de Nicolo Napoli, fosta campioană a României se va califica în turul doi preliminar al Conference League, competiție în care, în sezonul recent încheiat, echipa antrenată de Dan Petrescu a ajuns până în acel play-off pentru optimi, de unde a fost eliminată, cu greu, de Lazio.
Este bine-cunoscut faptul că formația din Gruia se confruntă deja de ceva timp cu anumite probleme financiare, motiv pentru care calificarea în grupele ediției viitoare de Conference League reprezintă un obiectiv aproape esențial pentru Dan Petrescu și jucătorii săi.
Iar „Bursucul” a primit o vestă bună în acest sens. În cazul în care va accede în preliminariile Conference League, datorită rezultatelor bune obținute în ultimii ani la nivel european, CFR Cluj va avea statutul de cap de serie la tragerile la sorți până la accederea în faza grupelor, dacă va fi cazul de așa ceva.
Luzern, Bohemians Praga, Hammarby și Pogon Szczecin par cei mai dificili adversari, pe hârtie
Acest lucru înseamnă că formația ardeleană are șanse mari să dea peste adversari destul de accesibili în drumul spre faza principală a competiției. De exemplu, în turul doi preliminar, fosta campioană a României s-ar putea duela cu formații din Insulele Feroe, Gibraltar, Malta, Estonia sau Georgia și va „scăpa” cu siguranță de nume precum Gent, Beșiktaș, Club Brugge sau PAOK Salonic.
Cele mai sonore nume peste care ar putea da cei de la CFR Cluj sunt reprezentate de Luzern din Elveția, Bohemians Praga din Cehia Hammarby din Suedia sau Pogon Szczecin.
De asemenea, clujenii ar putea pica și cu mai vechea cunoștință Borac Banja Luka din Bosnia, echipă pe care au întâlnit-o în vara anului 2021 în preliminariile Ligii Campionilor, când antrenor în Gruia era Marius Șumudică, și pe care au eliminat-o foarte greu, după un gol fabulos marcat de Alex Chipciu în minutul 118 al returului din Bosnia.
Lista completă a adversarilor pe care CFR Cluj i-ar putea întâlni în turul doi preliminar din Conference League, dacă va ajunge acolo:
Luzern (Elveția)
Gzira United (Malta)
Levadia Tallin (Estonia)
Bohemians Praga (Cehia)
Connah’s Quay (Țara Galilor)
HB Torshavn (Insulele Feroe)
Europa FC (Gibraltar)
NK Domzale (Slovenia)
FC Santa Coloma (Andorra)
Progres Niederkorn (Luxemburg)
Beitar Ierusalim (Israel)
Hammarby IF (Suedia)
Kalmar (Suedia)
Dinamo Batumi (Georgia)
Kauno Zalgiris (Lituania)
Pogon Czczecin (Polonia)
Zalaegerszeg (Ungaria)
Kecskemeti (Ungaria)
Debrecen (Ungaria)
Gabala FK (Azerbaidjan)
Borac Banja Luka (Bosnia)
Sabah (Azerbaidjan)
Ordabasy Shymkent (Kazakhstan)
FK Aktobe (Kazakhstan)
Fk Auda (Letonia)
Differdange (Luxemburg)
Spre deosebire de posibilii adversari ai lui Sepsi, câștigătoarea Cupei României, cei de la CFR Cluj se pot declara extrem de mulțumiți. De asemenea, ei au un oarecare plus chiar și față de FCSB, care, deși vor fi tot capi de serie și vor da, în principiu, peste adversari destul de accesibili, riscă totuși și unele confruntări mai complicate, măcar pe hârtie, întrucât pe lista posibililor lor adversari se află și echipe aparent puțin mai dificile.
Sursă foto: Facebook / CFR Cluj