Ce buget ar trebui la CFR Cluj pentru a face performanță în Europa: „Nu sunt prost!”

CFR Cluj a pierdut cu  0-1 pe terenul lui Lazio în manșa tur a play-off-ului Conference League și săptămâna viitoare calificarea se va decide pe terenul ardelenilor. Antrenorul campioanei din Gruia a vorbit despre bugetul clubului. Ce sumă ar fi nevoie pentru a face performanță în Europa?

Dan Petrescu: „Că am ajuns în primăvara europeană e un miracol”

Înaintea meciului cu FC Argeș, Dan Petrescu a anunțat că a fost o surpriză absolută faptul că CFR a reușit să treacă de grupe. „SuperDan” a mai spus ca ar avea nevoie de un buget în jur de 50-60 de milioane pentru a putea să facă față marilor echipe în cupele europene.

„Nu mai sunt jucătorii care au fost la Cluj, Culio jucase la Galatasaray, Djokovic în Italia, Vinicius a jucat în Europa League, Hoban lua titlu în Israel. V-am zis de unde au venit jucătorii acum. Nu sunt prost, am făcut şi eu ceva pentru fotbalul românesc, şi Hagi a făcut, dar nu ne crede nimeni. Băgaţi bani în fotbal. Că am ajuns în primăvara europeană e un miracol. Am mai bătut pe Lazio, dar Immobile nu a jucat atunci. Înainte erau jucători de nivel. Fără 50, 60 de milioane buget nu avem şanse să ne batem în Europa”, a declarat Dan Petrescu.

„Nu ne calificăm 20 de ani la Mondiale, trebuia să spunem 40”

Antrenorul campioanei i-a luat apărarea lui Gheorghe Hagi, care a comentat despre situația fotbalului românesc.

„Ca la echipa naţională, cum am anunţat cu Hagi că nu ne calificăm 20 de ani la Mondiale, trebuia să spunem 40 de ani. Fotbalul românesc nu e bine. Nu sunt bani. Noi luăm jucători liberi din Israel şi Arabia Saudită. Trebuie să fim realişti.

Hagi vorbeşte la fel şi toată lumea îl atacă. Credeţi că dacă vine Guardiola mâine în România, ce o să facă. Cere 10 jucători, că nu e magician să joace. El l-a cumpărat pe Haaland să câştige Champions League”, a mai spus Petrescu.

Publicat: 19 02. 2023, 15:30