Ce echipă a refuzat Costel Gâlcă înainte de a pleca În Arabia Saudită | EXCLUSIV

Costel Gâlcă a fost numit în funcţia de antrenor al echipei saudite de fotbal Al Hazem FC, a anunţat clubul, luni seara, pe contul său de Twitter.

Fostul internaţional român a refuzat în urmă cu o lună o ofertă de la gruparea Tractor din Iran. Apoi, clubul l-a numit pe 15 noiembrie pe croatul Zvonimir Soldo, care a mai condus FC Koln și Admira Wacker. .

Sursele ProSport susțin că gruparea de la Teheran oferea un contract pe 6 luni cu 50.000 de dolari pe lună. Deși era tentat să antreneze după o perioadă de pauză prelungită, oferta de la Al Hazem a fost excelentă:

Ce grupare a refuzat Costel Gâlcă înainte de a pleca În Arabia Saudită | EXCLUSIV

Gâlcă (49 ani) era liber de contract după ce i-a expirat înţelegerea cu formaţia daneză Vejle BK, în iunie anul acesta.

Fostul mijlocaş le-a mai antrenat anterior pe Steaua (2014-2015), Espanyol (2015-2016), dar şi echipa saudită Al Taawoun (2016-2017).

După 13 etape, Al Hazem este penultima (15), cu 11 puncte. Gâlcă îl înlocuieşte pe portughezul Helder, demis pe 27 noiembrie. Va fi al doilea antrenor român din istoria echipei, după Daniel Isăilă (iunie 2018 – ianuarie 2020).

Avem doi antrenori în campionatul saudit: Gâlcă și Contra

Gâlcă este al doilea antrenor din prima ligă saudită în acest sezon, după Cosmin Contra, care pregăteşte liderul Al Ittihad Jeddah. Al Ittihag e lider, cu 26 de puncte (12 jocuri), urmată de Al-Shabab, 25 p (13 j), etc.

Conducerea clubului saudit l-a ales pe Costel Gâlcă în detrimentul lui Edi Iordănescu, care cerea un salariu mult mai mare decât cel pe care îl va avea Gâlcă.

Totuși, chiar dacă salariul este mare, Costel Gâlcă va avea o misiune dificilă: să evite retrogradarea în contextul în care moralul echipei este la pământ. Al-Hazem n-a mai obținut o victorie de 7 etape în campionatul saudit.

Publicat: 07 12. 2021, 08:28
Actualizat: 07 12. 2021, 08:42