Ce fost mare jucător a refuzat postul lui Ladislau Boloni. Un campion al Belgiei se află în pole-position pentru a prelua pe Royal Antwerp
Fostul selecţioner belgian Marc Wilmots, al cărui nume a fost vehiculat ca posibil succesor al lui Ladislau Boloni la echipa de fotbal Royal Antwerp, a anunţată că va reveni în Belgia doar pentru a antrena un singur club, Standard Liege, informează presa din Belgia.
„Agenţii mei sunt în căutarea unui angajator pentru mine şi am primit deja oferte, dar mai aşteptăm. Atunci când voi reveni în Belgia, va fi pentru un singur club: Standard. Este clubul inimii mele, pentru care am jucat şi care m-a învăţat multe lucruri. Şi m-a susţinut întotdeauna”, a declarat Wilmots pentru radio-televiziunea belgiană.
Ivan Leko este vehiculat ca posibil înlocuitor
Marc Wilmots (51 ani) a pregătit reprezentativa Belgiei între 2012 şi 2016, iar în ultimii ani a activat ca selecţioner al Cote d’Ivoire (2017) şi al Iranului (2019).
Un alt nume vehiculat de presa belgiană ca posibil succesor al lui Boloni la Antwerp este cel al antrenorului croat Ivan Leko, campion al Belgiei cu FC Bruges în 2018, în prezent liber de contract după ce a fost concediat de clubul saudit Al Ain, în decembrie 2019, notează Agerpres.
Boloni (67 ani) a pregătit-o pe Royal Antwerp începând din iunie 2017, reuşind să o conducă anul acesta până în finala Cupei Belgiei, iar în momentul întreruperii sezonului, din cauza pandemiei de coronavirus, elevii săi ocupau poziţia a patra în campionat.