Gareth Bale a donat mai mult de jumătate de milion de euro către un spital universitar din Țara Galilor, Marea Britanie, în lupta contra noului coronavirus. Starul de la Real Madrid arată că are o legătură puternică cu acel spital, acesta fiind unul dintre motivele pentru care a donat.
„Gareth și Emma (iubita fotbalistului de la Real Madrid) doresc să doneze acești bani pentru a fi cheltuiți în lupta împotriva COVID-19”, afirmă reprezentanții unei organizații din Țara Galilor, care se ocupă de redirecționarea sumei către unitatea medicală.
Len Richards, directorul executiv al spitalului, a dorit să-și exprime recunoștința pentru generozitatea fotbalistului: „Mă bucur să aud că au ales să dea (suma) spitalului și să vreau să le mulțumesc amândurora și familiilor lor pentru gestul făcut (…)”.
Donația lui Bale face parte dintr-un lung șir de gesturi impresionante ale jucătorilor de la Real Madrid. Sergio Ramos și soția sa, Pilar Rubio, au donat aproape 27.000 de măști de protecție și 1.000 de costume de protecție medicilor, asistenților și infirmierilor din Spania. Totodată, ei au cumpărat și 15.000 de kit-uri de testare.
Alții jucători, printre care Isco Salmao și James Rodriguquez au donat mii de măști unui spital. Casemiro a dăruit și el 6.000 de măști, iar Modric a donat 100.000 de euro către un spital din Zadar.
La nivel global se înregistrează, la ora transmiterii acestei știri, peste 2,6 milioane de cazuri, 183 de mii de morți și 715 mii de cazuri recuperate. Marea Britanie are peste 133 de mii de cazuri. Peste 18 mii de oameni au murit în regat, în timp ce numărul oamenilor care și-au revenit este necunoscut.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER