ProSport a aflat că Basarab Panduru și-a dat demisia de la Telekom Sport, unde era analist TV, pentru a se alătura lui Laurențiu Reghecampf pe postul de antrenor secund, la Al-Wasl.
Ultima funcție ocupată de Basarab Panduru (49 de ani), la o echipă de fotbal, a fost cea de director sportiv la FCSB, în perioada 2009-2010.
În ultimii aproape 10 ani, Basarab Panduru a activat ca analist TV la Telekom Sport. Acesta revine în fotbal, pe postul de antrenor secund, la Al-Wasl, echipă la care principal este Laurențiu Reghecampf. Al-Wasl se află pe locul 7 din prima ligă a Emiratelor Arabe Unite, cu 29 de puncte obținute, la 14 lungimi în spatele liderului Al-Ahli.
De-alungul carierei, Basarab Panduru le-a antrenat pe Poli AEK, FC Vaslui, Farul Constanța și Progresul București.
Laurențiu Reghecampf nu are nicio emoție când vine vorba de contracte. Soția lui are grijă să-i negocieze un salariu pe măsură și condiții bune de lucru. Reghe a dezvăluit că în familie nu sunt deloc conflicte pe teme de fotbal, deși soția este dinamovistă, iar el a jucat și a antrenat la echipa roș-albastră.
Fotbalul este puternic în familia Reghecampf. Laurențiu este antrenor, iar soția lui, Anamaria Prodan, îi este manager. Toate contractele sunt negociate de ea. Presa din Golf scrie că antrenorul român are un salariu regesc la Al-Wasl, formație aflată pe locul 7 în campionatul din Emiratele Arabe Unite. Câștigă 3,5 milioane de dolari pe an, susțin jurnaliștii din Golf, dovadă că soția tehnicianului este un negociator priceput.
„Ei îi spui câți bani vrei când apare oferta? Normal, ea știe salariul meu și de unde să plece cu negocierile. Ai încredere în ea? Sigur că da! Am mare încredere în ea!”, a declarat Reghe în emisiunea ProSport Live.
„Ai câștigat sau pierdut din meseria ei? Am câștigat. Cine îți vrea binele? Familia. Un străin nu iți vrea mai mult binele decât cel pe care îl vezi zilnic. Noi am plecat la un drum și nu ne abatem. Am plecat de jos, din Divizia B. Sunt mulți oameni care îți aduc oferte, e foarte important să fiu deschis.
Nu discut ofertele, de aceea ai un om pe care îl împuternicești să facă niște lucruri cu tine. Cum eu mă pricep la antrenorat, așa ea se pricepe la manageriat. Eu îmi fac părticica mea”, a mai declarat tehnicianul lui Al-Wasl.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER