Ce lovitură în Ungaria! Echipa cu lot de 50.000.000 de euro a pierdut Cupa în fața unui club care folosește doar fotbaliști maghiari

26.01.2024 BelekTurkey PFC Botev Plovdiv- Paksi FC International Friendly, Länderspiel, Nationalmannschaft men s football/ training camp Efbet Liga / NB I Nemzeti Bajnoksag Jozsef WindeckerC Paksi,Ivelin PopovL ,Yanis KarabelyovR Botev Plovdiv :Str/,Image: 841197074, License: Rights-managed, Restrictions: Credit images as "Profimedia/ IMAGO", Model Release: no
Vezi galeria foto - 5 poze

După ce Corvinul Hunedoara, echipă din Liga 2, a câștigat Cupa României, o surpriză de proporții a avut loc și în Cupa Ungariei.

Ferencvaros, formație cu un lot de peste 50.000.000 de euro, a pierdut Cupa în fața unui club care folosește doar fotbaliști maghiari.

Miercuri seară, la Budapesta, pe stadionul Puskás Arena s-a desfășurat finala Cupei Ungariei între formațiile FC Paksi si Ferencvaros.

În fața cui a pierdut Echipa cu lot de 50.000.000 de euro

FC Paksi a produs surpriza, învingând-o pe Ferencvaros, campioana în exercițiu a Ungariei si formație cu un buget de peste 20 de milioane de euro anual. În timpul regulamentar scorul a fost egal, 0-0, astfel că meciul a mers în prelungiri.

În fața a peste 51.900 de spectatori, FC Paksi a marcat în minutele 98 și 120+2 prin Kristóf Papp și Zsolt Haraszti, stabilind scorul final, 2-0 pentru micuța formație, care a reușit astfel o victorie istorică.

Cupa Ungariei este primul trofeu major din istoria lui FC Paksi, care are o filozofie strictă asupra asupra lotului de jucători. Micuța formație din sudul Ungariei are în componența lotului doar fotbaliști de naționalitate maghiară.

După această performanță istorică, FC Paksi va participa în preliminariile Europa League. Formația din sudul Ungariei își susține meciurile de pe teren propriu pe un stadion cu o capacitate de 4.000 de locuri și reprezintă un orășel de circa 20.000 de locuitori.

FC Paksi este antrenată de fostul internațional maghiar, György Bognár, bun prieten al premierului Ungariei, Victor Orban. „Există realitate și miracol. Gyuri Bognár (n.r. – antrenorul lui Paksi ) este regele!”, a scris Orban pe rețelele de socializare, după victoria celor de la FC Paksi.

Viktor Orban a avut o contribuție majoră la dezvoltarea fotbalului din Ungaria

Viktor Orban a contribuit foarte mult la dezvoltarea fotbalului din Ungaria. Din 2011 și până acum, s-au investit mai multe miliarde de euro în fotbalul din Ungaria, din fonduri publice sau din partea celor din privat, care au primit facilități, dacă au ales să direcționeze către sport o parte din profit. Peste 500 de milioane de euro au ajuns către Academiile de Fotbal, iar în ultimii ani s-au construit peste 650 de terenuri de fotbal în toată țara.

În ultimii ani, cu ajutorul lui Viktor Orban, au apărut mai multe stadioane noi în țara vecină, cel mai modern fiind Ferenc Pușkaș, stadionul pe care s-a jucat finala Cupei Ungariei în acest an. Stadionul a fost inaugurat în 2019 și a costat nu mai puțin de 630 de milioane de euro și are aproape 70.000 de locuri.

Publicat: 16 05. 2024, 16:42
Actualizat: 16 05. 2024, 19:11