Radu Drăguşin (21 de ani), fotbalistul român transferat cu 30 de milioane de euro de Tottenham Hotspur, de la Genoa, le-a dezvăluit londonezilor ce poreclă a primit.
Tânărul fundaș central a acceptat provocarea de a răspunde la un set de întrebări rapide, iar unele dintre informațiile puse la dispoziție de Drăgușin au fost surprinzătoare.
Radu Drăgușin continuă să fie puternic implicat în procesul de adaptare la Tottenham Hotspur, iar cei din cadrul clubului londonez doresc să afle cât mai multe detalii despre el. Astfel, românul a acceptat provocarea de a participa la un set de 20 de întrebări rapide. Radu Drăgușin le-a dezvăluit englezilor că l-ar invita pe Cristiano Ronaldo la o cină, dacă ar putea. De asemenea, dacă nu ar fi făcut fotbal, ar fi ales baschetul. Iar dacă i-ar fi fost interzis să practice sportul, atunci ar fi făcut tot posibilul pentru a deveni actor.
Totodată, Drăgușin le-a dezvăluit britanicilor că este un fan al mâncării italienești, iar pus în postura de a alege între o pizza și un burger nu a stat pe gânduri.
Un alt detaliu pe care l-a confirmat mai degrabă este cel referitor la porecla sa. Radu Drăgușin a transmis că i se spune „Drago”, care în italiană se traduce drept dragonul.
Radu Drăgușin s-a ales cu această poreclă încă din perioada în care evolua în Peninsulă, iar cel despre care s-a spus că l-a poreclit este Alexander Blessin, fost antrenor la Genoa în intervalul ianuarie – decembrie 2022.
„Radu Drăgușin sau „Drago”, cum îl numește Blessin, se dovedește a fi un punct fix în centru, iar în câteva săptămâni a devenit deja o referință pentru suporteri”, nota presa din Italia, pe vremea când fundașul român începea să impresioneze la Genoa.
De asemenea, după un meci foarte bun făcut de titularul naționalei României, cei de la Il Secolo XIX titrau:
„Un dragon care apără Genova, românul a convins acum pe toată lumea”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER