Ce s-a ales la 29 de ani de ultimul fotbalist român care a jucat în Bundesliga. Unde a ajuns acum
La 29 de ani, Andrei Ivan, ultimul fotbalist român care a avut ocazia de a evolua în Bundesliga, a intrat într-un con de umbră. Nu doar că s-a despărțit de Schalke 04, dar a ajuns în eșaloanele inferioare ale Germaniei.
În ianuarie 2023, mijlocașul debuta în meciul cu RB Liepzig, pierdut fără drept de apel de formația din Gelsenkirchen, scor 1-6, după care intra în atenția staff-ului echipei naționale, dar accidentarea suferită avea să-l țină timp de opt luni departe de gazon.
Unde a ajuns, la 29 de ani, ultimul fotbalist român care a jucat în Bundesliga
După recuperare, cariera lui Andreas Ivan a mers pe o pantă descendentă. Mai întâi a fost „exilat” la echipa a doua a lui Schalke, iar în septembrie 2024 a semnat cu Eintracht Trier, un club de tradiție al Germaniei, fondat în 1905, dar care evoluează în liga a patra.
Totuși, există și un motiv de bucurie pentru fostul internațional de juniori: și-a trecut pentru prima dată numele pe lista marcatorilor, chiar în precedenta etapă de campionat, împotriva lui Bahlinger SC. Reușita sa din minutul 72 a stabilit scorul final, 4-1.
„Fizic, mă simt mai bine de la o săptămână la alta, dar știu că încă am nevoie de timp și de răbdare pentru a reveni la cea mai bună formă a mea.
Nu este primul obstacol pe care trebuie să îl depășesc! În ciuda tuturor problemelor de sănătate, nu renunț și întotdeauna merg mai departe.
Indiferent cât de puternic sunt din punct de vedere mental și cât de mare este ambiția mea, acum însă a fost prima dată când nu am știut sau nu am putut să influențez refacerea după accidentare, pot să spun că practic n-am știut dacă voi mai putea juca vreodată fotbal”, a declarat Andreas Ivan pentru sport.ro.
Lăudat de noua echipă: „Va fi un sprijin important”
Cotat la doar 100.000 de euro, mijlocașul român a constituit o adevărată lovitură pe piața transferurilor pentru Bahlinger SC. Stă mărturie mesajul prin care a fost anunțată mutarea.
„Mijlocașul ofensiv de 29 de ani aduce echipei noastre experiență. Andreas Ivan se simte cel mai bine pe benzi și poate fi folosit pe mai multe poziții. Cu tehnica și viteza pe care le deține, va fi un sprijin important pentru echipa noastră, lovită de accidentări”, a transmis formația din liga a patra germană.
Născut în Pitești, Ivan și-a făcut junioratul la VfB Stuttgart, alături de staruri ale momentului precum Joshua Kimmich și Serge Gnabry, Karlsruher SC, după care a mai evoluat pentru Stuttgarter Kickers, unde a debutat la nivel de seniori, RW Essen sau New York Red Bulls.