Ce se întâmplă cu Messi? Camerele TV au surprins un moment care îi pune pe gânduri pe fanii Barcei: „Se simte bine? Pare posedat”
Barcelona s-a impus pe terenul lui Manchester City cu 2-1 în manșa tur a optimilor UEFA Champions League, grație „dublei” lui Suarez. Messi, jucătorul de la care suporterii așteaptă întotdeauna un gol, a ratat în ultimul minut al partidei o lovitură de la 11 metri, după ce Joe Hart a respins mingea șutată de argentinian, care a reluat apoi balonul cu capul, trimițându-l pe lângă poartă. A fost al 13-lea penalty ratat de atacantul Barcelonei, care a executat 57 de lovituri de la 11 metri, reușind să marcheze de 44 de ori:
„Jucătorii care execută lovituri de la 11 metri mai ratează, dar noi avem toată încrederea în Messi. Am făcut un joc complet și trebuie să fim mulțumiți cu asta. A fost o bună evoluție a echipei noastre, am fost mult mai buni decât adversarii”, a declarat la finalul partidei Luis Enrique, antrenorul Barcelonei.
Camerele televiziunilor au surprins un moment amuzat cu doar 10 minute înainte ca Messi să se afle față în față cu Joe Hart pentru penalty. La o repunere a portarului lui Manchester City, Messi a zăbovit minute bune în spatele lui Hart, în speranța că goalkeeper-ul va scăpa mingea. Nu a făcut-o, dar instantaneul a fost pe larg comentat de către suporteri, care s-au declarat înfricoșați de privirea argentianului: „Se simte bine? Pare posedat”, au scris aceștia.
CLICK AICI PENTRU VIDEO CU MOMENTUL DIN MINUTUL 84 DINTRE MESSI ȘI HART
Alții au reușit să înscrie urmând aceeași tactică: