Semifinala Ligii Campionilor dintre AS Roma și Liverpool ar fi putut avea alt deznodământ. Italienii au câștigat cu 4-2, dar au ratat calificarea în ultimul act la competiției, după ce în tur englezii s-au impus cu 5-2. Totuși, arbitrul Damir Skomina a influențat negativ jocul, refuzându-le gazdelor două lovituri de penalty, ceea ce ar fi putut schimba soarta calificării.
Dzeko a fost lovit în careu de către portarul lui Liverpool, Karius, dar arbitrul a oprit faza pentru un ofsaid inexistent, după care nu a observat un henț clar al lui Trent Alexander-Arnold,a cesta fiind în poziția de ultim apărător.
Ziaristul italian Tancredi Palmeri, colaborator beIN Sports și CNN, susține că Skomina și-a dat seama la vestiare de greșelile comise și a recunoscut în fața presei că a luat decizii greșite. „Imediat după meci, arbitrul Skomina a fost distrus, în vestiar, după ce a realizat erorile! A recunoscut că a greșit!”, a anunțat Palmeri.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER