A fost un atacant mai apreciat în România decât în Grecia, cu toate că e născut aproape de Salonic. Pantelis Kapetanos a jucat 97 de partide pentru FCSB și a marcat 37 de goluri. A evoluat în grupele Champions League și Europa League în tricoul roș-albastru, așa că știe ce înseamnă un meci ca cel de astăzi.
Pantelis Kapetanos este acum antrenor și a explicat pentru ProSport cât de puternică este PAOK, dar și ce punct slab are formația lui Răzvan Lucescu.
PAOK – FCSB se joacă joi, 3 octombrie, de la ora 22:00, în etapa a doua a Europa League.
Fostul atacant, ajuns la 41 de ani, povestește și cât de important a ajuns antrenorul român pentru Salonic și de ce nu-și dorește să plece într-un campionat mai puternic.
ProSport: Pantelis, cum e meseria de antrenor?
Pantelis Kapetanos: Meseria de antrenor e foarte grea. Muncești toată ziua. Și înainte de antrenament și la antrenament și după antrenament. Viață grea, cu presiune mare, dar e foarte frumos să fiu pe teren, să lucrez. Îmi place. Nu mă așteptam să fie așa greu, dar îmi place. Am licența A și o să încep cursurile pentru licența PRO.
Cât de puternică este PAOK?
Foarte puternică. A schimbat mult nivelul de când a venit Savvidis. Cu Răzvan, PAOK este o echipă care are multe idei de joc și joacă foarte bine pe atac. El schimbă mereu 4-5 jucători pentru că vrea să aibă tot timpul jucătorii proaspeți sută la sută. La mijloc și pe atac sunt foarte buni. Joacă rapid, dar au probleme în „spate”. Acolo trebuie FCSB să forțeze, să atace. PAOK primește goluri. Nu sunt foarte siguri în apărare.
Ce stil de joc are?
Le place să aibă mingea. Au un joc controlat, pozițional și atacă mereu din margine. FCSB are un stil apropiat de PAOK, dar nu are jucătorii cu experiență pe care îi are PAOK.
Care sunt cei mai periculoși jucători?
Părerea mea este că în față sunt 3-4 jucători periculoși pentru FCSB. Zivkovic este foarte bun, joacă de mult timp la PAOK. Konstantelias este un mare talent și este și el periculos, iar Taison are calitate experiență mare. Vârf cred că va fi Tissoudali, care este cel mai bun atacant al lor, în momentul acesta.
Ce înseamnă Răzvan Lucescu pentru PAOK? Cum este văzut în Salonic?
Răzvan Lucescu este istorie pentru PAOK. A luat două campionate și o cupă, ce nu a luat PAOK în toată istoria ei. Lumea de aici îl iubește mult pe Răzvan și el iubește echipa și simte ca un suporter acum. De când PAOK face performanțe sunt mulți suporteri la meciuri. Au vândut 20.000 de abonamente.
De ce crezi că n-a plecat de la PAOK atâta timp de acolo?
De ce să plece? E foarte bine. A câștigat cel mai bun campionat din istoria fotbalului grecesc, anul trecut. Eu m-am mirat că a venit înapoi. Asta a fost surpriza. Pentru că antrenorii nu se prea întorc în Grecia, după ce pleacă. Nu mai sunt chemați. Dar Răzvan s-a întors și a făcut rezultate și mai bune.
Cum se termină meciul?
Eu văd multe goluri. PAOK e într-o situație mai grea. A pierdut cu Galata și cu Aris, un meci foarte important pentru suporteri. Sută la sută va intra tare tare în meci. Dar FCSB are un tricou foarte important în Europa, pe care îl poartă. Va fi joc bun, cu multe goluri.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER